RRP: 39 lei
33 leiProduct Details
Pentru a rezolva o problemă e necesar să îi înțelegem cauzele. Însă în domeniul sănătății mentale, chiar și în privința celor mai banale dificultăți, specialiștii sunt în dezacord – unii caută răspunsurile în biologia cerebrală, alții în psihologie și efectele circumstanțelor de viață asupra persoanei respective. Ca neuropsihiatru, Anthony David reunește mai multe domenii de investigație, de la psihologie socială și cognitivă la neurologie și ne prezintă studii de caz fascinante, care dezvăluie complexitatea unică a minții umane, oferindu-ne șansa de a afla mai multe despre interacțiunea dintre minte și corp și despre sănătatea și boala psihică.Anthony David este neuropsihiatru, director la Institutului de Sănătate Mentală de la University College of London, și are peste 25 de ani de experiență ca psihiatru la Spitalul Maudsley din Londra. A publicat peste 600 de articole despre tulburările psihice.Când cineva își revine din catatonie, uneori îți poate spune cum a fost. Un pacient mi‑a spus că a crezut că are o bombă nucleară în corp și că, dacă ar fi mișcat un mușchi, ar fi anihilat întreaga lume. Alt pacient spunea că se simțea în uniune cu Dumnezeu și că era într‑o stare de extaz. Alți pacienți nu își amintesc deloc de starea de catatonie. Adevărat, este foarte probabil ca multe astfel de cazuri să nu fie de domeniul psihiatriei, ci să fie rezultatul unei stări anormale a creierului.Anthony DavidAcum era treaz, agitat și, evident, iritabil, făcând remarce caustice și jocuri de cuvinte despre atingerea notelor celor mai înalte, despre cum pârnaia a sărit în sus astă‑noapte și așa mai departe. Mai cauza și probleme provocând alți pacienți, mulți dintre ei mai tulburați și mai haotici decât el, și, cu siguranță, mult mai puțin capabili să se exprime verbal. Nu ai nimic de pierdut în afară de lanțuri , le spunea el. Să ne eliberăm din colivii în seara asta, păsărelelor! Unul zboară la est, altul la vest, altul peste cuibul de cuci. Ha! Mi‑am băgat capul prin ușă.— Pot intra?— Nu te pot opri. Nu am drepturi.Anthony DaviUseful links
Carti TreiCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti PortocaliuCarti Portocaliu TreiYou`ve viewed 48 of 76387 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)