76198 products
Inflexiuni. Dialoguri

Inflexiuni. Dialoguri

Product Details

Dialogurile de față au o poveste incitantă, pe care voi încerca să o rezum aici. Ele au adunat împreună oameni, locuri, conjuncturi, epoci chiar, având în vedere că ultimele două s-au desfășurat în plină criză pandemică. Să încep așadar cu începutul: Inflexiunile au fost mai întâi gândite ca niște evenimente recurente, urmând să aibă loc la Cluj, iar conceptul lor s-a reformulat de mai multe ori de la momentul inițial. M-am consultat cu prietenele mele Ruxandra Cesereanu și Cristina Eșianu Farcaș, iar apoi cu Anda Vișan, am dezbătut și redezbătut formula cea mai explozivă pentru niște dialoguri interdisciplinare care, nestrunite cum trebuie, ar fi putut să producă un mare haos ideatic. Aceasta pentru că interdisciplinaritatea e interesantă, însă uneori mult prea proteică pentru a da roade. Formula care s-a impus încetul cu încetul a fost cea în care subiectul își crea cadrul, precum și interlocutorii. Concepute inițial pe o axă temporală regulată, o dată la o lună și jumătate, dialogurile s-au mulat încetul cu încetul pe structura vremurilor pe care le-am trăit în ultimii doi ani. Tangențiale și intempestive, spontane și îndelung pregătite, pline de seriozitate, dar și de ireverență. Cred că ceea ce mi-am dorit cel mai mult de la ele a fost crearea unui anumit spirit, a unei stări afective de așteptare, a unui eveniment care nu poate fi preîntâmpinat. Ceea ce putea fi pus în scenă erau doar condițiile acestui eveniment, etica și orientarea lui. Vorbind despre acești din urmă vectori ai evenimentului, va trebui să amintesc faptul că cea mai grea a fost alegerea titlului. Până la urmă, cum însăși ideea de eveniment se află în centrul spiritului SenseLab, am discutat cu Erin Manning și i-am propus ca dialogurile să poarte amprenta publicației acestui laborator de cercetare-creație atât de neobișnuit, în cadrul căruia am activat atâția ani. Inflexions-Inflexiuni. Mai ales că unul dintre dialoguri, desfășurat în septembrie 2019, l-a avut ca invitat pe Erik Bordeleau, colaboratorul meu de lungă durată de la SenseLab. Celelalte coordonate s-au impus de la sine: cafeneaua alternativă Ceramic Cafe de la Cluj era spațiul ideal pentru astfel de dezbateri. Un spațiu iubit de studenți și care scotea universitatea în afara cadrelor ei obișnuite. A fost ideea îndelung susținută de Adrian Tușa și de Corina Ilea, creatorii Ceramic Cafe, care, atunci când afluxul publicului la primul eveniment, în aprilie 2019, intitulat Despre distopia lumii de azi, a depășit cu mult așteptările noastre, iar scaunele s-au dovedit insuficiente, au propus extrem de degajați ca lumea să se așeze pe jos. Ceea ce s-a și întâmplat. Nonșalanța evenimentelor Inflexiuni li se datorează și lor. Tinerii au urmărit discuțiile de pe treptele Ceramicului, s-au conectat, unii dintre ei, la transmisia live. Am înțeles atunci cât de necesare erau astfel de dezbateri. Cum am menționat în introducerea mai multor dialoguri, am invitat de obicei unul dintre cei doi interlocutori la discuție, iar acesta îl propunea la rândul său, în funcție de subiect, afinități, ritm, interese intelectuale, pe cel de al doilea. În câteva rânduri pasul în doi nu s-a concretizat, formula finală dialogală fiind în egală măsură cea mai căutată și cea mai naturală cu putință. EBS Radio s-a alăturat rapid acestui proiect, invitându-ne adesea, pe mine sau pe invitații mei, să vorbim despre subiectul respectiv, în ziua evenimentului. Anca Brășfălean a fost mereu o gazdă curioasă și provocatoare. Îmi amintesc de asemenea figura lui Emanuel Lupașcu-Doboș, care a consemnat cu atenție, inteligență și spirit critic câteva dintre incursiunile noastre inflexionare și le-a publicat pe Bookhub.ro, la sugestia Nonei Rapotan. Ulterior, patru dintre aceste dialoguri au fost publicate în revista Steaua, la sugestia Ruxandrei Cesereanu, transcrise fiind de masteranzi și doctoranzi ai Departamentului de literatură comparată de la Cluj – Constantin Tonu, Maria Barbu, Andreea Stoica și Maria Fărîmă. Acestora li s-a alăturat Ion Pițoiu, pentru transcrierea unuia din dialogurile nepublicate în Steaua. Maria Barbu și Constantin Tonu au preluat ultimele două dialoguri, desfășurate în condiții mai speciale: cel despre Știința voioasă a avut loc pe platforma Zoom pe data de 27 aprilie 2020, la cinci luni distanță față de dialogul precedent, al Lumilor secundare, și la mai mult de o lună de la închiderea pandemică planetară. Iar cel despre Politicile corpului a avut loc în septembrie 2020, pe terasa Ceramic Cafe București, de data aceasta cu puțină vreme înainte ca terasele, cafenelele, cinemaurile și teatrele să fie închise, în toamna anului 2020, datorită creșterii alarmante de cazuri Covid-19, imposibil de stăpânit la acel moment, în lipsa vaccinului. Inflexiunile vor continua, chiar dacă au făcut o pauză de un an. De aceea cred că e un bun moment – cel de a consacra un volum acestei prime runde de dezbateri pasionante. Pasionante atât pentru cei care s-au prin în joc, întrucât au fost de multe ori luați
76198 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review