RRP: 64.99 lei
13 leiProduct Details
ÎNVAȚĂ SĂ-ȚI DEZVOLȚI CARISMA, SĂ NEGOCIEZI RELAXAT ȘI SĂ DETECTEZI MANIPULATORII LA MOMENTUL POTRIVIT Ești înzestrat din naștere cu abilitatea de a-i influența pe ceilalți, dar ai fost învățat să-ți suprimi această putere, să respecți regulile, să aștepți să-ți vină rândul, să nu faci valuri. Zoe Chance, o renumită profesoară de la Universitatea Yale, îți arată cum să-ți redescoperi această superputere, care îți permite să-ți pui în practică ideile extraordinare. Influența nu funcționează așa cum te aștepți fiindcă oamenii nu gândesc așa cum crezi tu. Această carte demontează o serie de concepții greșite, de pildă ideea că oamenilor n-o să le placă de tine dacă le ceri ceea ce meriți, și te ajută să înțelegi de ce e posibil să fii mai puțin influent dacă folosești strategii de negociere obișnuite. În paginile acestei cărți te vei întâlni cu aligatori, parașutiști, cu un cititor de gânduri costumat în gorilă, cu Jennifer Lawrence și cu omul care a salvat lumea printr-un simplu „nu“ și vei descoperi cum să-ți transformi viața, compania și, poate, chiar să schimbi cursul istoriei. „Influența interpersonală este marele nostru avantaj ca ființe umane, transmis de la o generație la alta prin ADN. Ea le‑a permis membrilor speciei noastre să se adune în grupuri, să muncească împreună și să se răspândească pe tot globul. [...] Influența ți‑a adus succesul pe care îl ai și este calea către ceea ce dorești să faci. Este iubirea pe care o vei dărui în această lume și moștenirea pe care o vei lăsa în urmă.“ ZOE CHANCE „Amuzantă, plină de povești nemaipomenite și bazată pe cercetări revoluționare, cartea de față explică noile reguli ale persuasiunii pentru a clădi o lume mai bună.“ CHARLES DUHIGG, autorul bestsellerelor Puterea obișnuinței și Mai inteligent, mai repede, mai bine „Conține o asemenea abundență de idei, încât vei găsi sfaturi utile pe aproape fiecare pagină. Această carte inteligentă și accesibilă te va ajuta cu siguranță să-ți dezvolți puterea de convingere – și poate chiar să devii o persoană mai bună.“ DANIEL H. PINK, autorul bestsellerului Drive. Ce anume ne motivează cu adevărat „Această carte captivează. Odată ce îți însușești abilitățile necesare pentru a-i influența pe alții, depinde de tine să faci ceea ce contează pentru oamenii cărora le pasă, să te implici ca să fie mai bine.“ SETH GODIN, autorul cărților Asta înseamnă marketing și Practica „Această carte inteligentă și plină de viață îți dezvăluie ceea ce trebuie să știi pentru a-i îndruma pe alții cu modestie.“ ED CATMULL, cofondator Pixar și autorul cărții Creativity, Inc. „O carte antrenantă despre știința de a-i încuraja pe ceilalți să spună «da».“ ADAM GRANT, autorul bestsellerelor Originalii, A da și a lua, RegândeșteUseful links
Carti LiteraCarti fabricate de LiteraCarti Reduceri de la 50%Carti rosuCarti rosu LiteraYou`ve viewed 48 of 76215 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)