RRP: 39.9 lei
11.97 leiProduct Details
Te-ai întrebat vreodată cum ar fi să fii un pește? Dar un liliac, o albină sau un tigru?Oare au ei gânduri și emoții ca ale noastre? Cu siguranță, animalele gândesc și simt mult mai mult decât credem noi. În plus, sunt capabile de lucruri uimitoare, pe care noi le descoperim abia acum. De exemplu, furnicile se învață una pe alta drumul spre casă, păsările-grădinar folosesc perspectiva în construirea cuibului, câinii pot învăța sute de cuvinte, ciorile și porumbeii pot recunoaște și deosebi chipurile umane, coțofenele se pot recunoaște în oglindă, iar lista ar putea continua la nesfârșit. Nu numai maimuțele antropoide, elefanții și delfinii sunt specii inteligente, așa cum se credea până de curând. Ultimele descoperiri ale cercetătorilor arată că nu trebuie să ai un creier mare pentru a fi deștept. Inteligența animală ne poartă în lumea speciilor deștepte, de la papagali la cimpanzei, făcându-ne cunoștință cu cercetători simpatici și descoperirile lor incredibile. Scrisă cu umor și inteligență, cartea Virginiei Morell ne demonstrează că animalele (și mintea lor) merită cunoscute, respectate și iubite. Virginia Morell este cunoscută datorită articolelor sale din prestigioase reviste de știință precum National Geographic, Science, Smithsonian. Este, de asemenea, autorea cărților de succes Ancestral Passions, Blue Nile și Wildlife Wars (scrisă în colaborare cu Richard Leakey).Useful links
Carti LiteraCarti fabricate de LiteraCarti Reduceri de la 50%Carti YellowCarti Yellow LiteraYou`ve viewed 48 of 76215 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)