Product Details
Un zbor cosmic te poate schimba în multe privinţe. După experienţa cuprinderii planetei natale din exteriorul ei, ai o deschidere mult mai mare spre înţelegerea lumii terestre ca pe un tot unitar cu interacţiuni şi corelaţii greu de realizat fără acea viziune globală asupra lumii, viziune pe care o dobândeşti doar într-un zbor cosmic. După o astfel de trăire poţi împărtăşi o experienţă rară, de multe ori unică, poţi împărtăşi puncte de vedere originale, cu conotaţii aparte, profunde şi apreciate de către interlocutori ca fiind importante, într-o lume plină de informaţii mai mult sau mai puţin esenţiale.Un astronaut este o persoană cu o pregătire ştiinţifică multilaterală, cu parametri medicali şi psihologici mult peste medie, o persoană curajoasă şi stăpână pe sine care, de regulă, se manifestă prin prisma acestor caracteristici şi în viaţa de zi cu zi, în activităţile publice sau private la care participă. De aceea, poate, oamenii sunt curioşi să afle răspunsurile date de către un astronaut multiplelor întrebări legate de Cosmos şi Terra, de mediu şi societate, de trecut, prezent şi viitor, de viaţa pământeană de zi cu zi sau de expansiunea viitoare a omului în Univers. Pe un astronaut poţi să-l întrebi aproape orice şi va găsi un răspuns pertinent emis prin prisma experienţei lui de excepţie. Dr. ing. Dumitru PrunariuCât durează să ajungi pe orbita Pământului?Undeva între 5,6 şi 11,7 minute, depinde ce tip de rachetă foloseşti. Rachetele Soyuz ajung pe orbită în 8 minute şi 45 de secunde. Racheta spaţială comercială Falcon 9 poate plasa modulul său de marfă pe orbită în puţin mai mult de 9 minute. Rachetele cu care am zburat aveau nevoie de aproximativ 8 minute şi 30 de secunde. Racheta Apollo-Saturn V îşi ducea astronauţii pe orbită în 11,7 minuteUseful links
Carti NiculescuCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri NiculescuYou`ve viewed 48 of 76198 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)