76465 products
Intrebarile sunt de fapt raspunsuri - Editia a III-a revizuita

Intrebarile sunt de fapt raspunsuri - Editia a III-a revizuita

Product Details

De câte ori nu am auzit spunându-se despre un agent de vânzări că are succes pentru că este dotat de la natură? Dar nimeni nu spune despre un doctor sau un inginer că s-a născut înzestrat de la natură. Pentru că ştim cu toţii că aceste meserii se deprind în urma unui studiu sistematic. Tot astfel, activitatea de agent de vânzări este o ştiinţă ce se poate învăţa ca oricare alta.Allan Pease, cel mai cunoscut expert din lume în limbajul trupului, ne prezintă tehnicile uluitoare prin care puteţi avea succes ca agent de vânzări. Una dintre cele mai mari provocări ale acestei meserii o reprezintă depăşirea refuzului unui potenţial client. Dacă înţelegem semnalele nonverbale, învăţăm să citim limbajul trupului interlocutorului, dar şi să-l folosim în mod corespunzător pe al nostru, ne dăm seama că un nu înseamnă de fapt un pas înainte spre reuşită.Metodele sale dovedite se pot aplica cu cele mai mari şanse de reuşită în construirea unei reţele de vânzări. Însă abilităţile de comunicare dobândite din această carte vor eficientiza modul în care abordaţi orice negociere. De aceea ele pot fi folosite cu succes de persoane din mediul financiar sau de afaceri, de avocaţi, pro-fesori sau asistenţi sociali.Distraţi-vă învăţând cu Allan Pease şi veţi şti ca prin minune cum să vă valorificaţi la maximum imaginea personală.de acelaşi autor1. De ce bărbaţii se uită la meci şi femeile se uită în oglindă, Allan & Barbara Pease2. El e cu minciuna, ea vorbeşte-ntruna, Allan & Barbara Pease3. Cât de compatibili sunteţi, Allan & Barbara Pease4. Abilităţi de comunicare, Allan & Barbara Peas
76465 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review