RRP: 85 lei
68 leiProduct Details
Istoria Casei Regale a României este una tumultuoasă, din pricina schimbărilor produse după cel de-Al Doilea Război Mondial în estul Europei. La fel de incitantă este și istoria recentă, cea de după revoluțiile din 1989 din Europa Centrală și Răsăriteană. Este mai ales interesant modul în care familiile regale din Balcani s-au raportat la puterea instalată după căderea Cortinei de Fier. Modelul clasic al monarhiei europene este cel din Marea Britanie, iar succesul Casei Regale britanice în istoria contemporană relevat de domnia Reginei Elisabeta a II-a s-a datorat neutralității politice, dar și acomodării la realitățile epocii actuale. Istoria familiei regale și a monarhiei din România trebuie înțeleasă, așadar, nu numai în context românesc, dar văzută și din perspectiva caselor regale europene. Istoria regalității, ca materie de studiu, este bine-venită, reprezentând un capitol important al istoriei naționale, de afirmare a valorilor României moderne.Dr. Diana MandacheMonarhia în România are o durată suficientă (1866 – 1948) pentru a pune în valoare un mănunchi de idei politice, economice, sociale, culturale care la un moment dat domină istoria unui popor (epoca modernizării României). Avem, așadar, o istorie a României, privită prin istoria monarhiei. Autorii volumului, cunoscuți profesori de istorie, oferă astfel cititorilor un manual util și documentat.Prof. univ. dr. Ion BuleUseful links
Carti NominaCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri NominaYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)