Jocul de-a statuia

O scriere atât de târziu descoperită a unui autor a cărui operă și-a pus amprenta asupra literaturii germane a secolului XX și i-a ridicat prestigiul internațional, fiind distinsă în 1999 cu Premiul Nobel, este un eveniment important. (Berliner Zeitung) Un text de sine stătător, extrem de pasionant, compus cu bucurie, a cărui publicare târzie din opera postumă pare de-a dreptul senzațională. (Deutschlandfunk) Un far al literaturii mondiale, care nu redă doar licăririle unei mări frământate, ci sondează totodată și adâncurile și epavele unei lumi tulburi, contradictorii, magice și uneori monstruoase, Grass a retrăit probabil haosul unei literaturi capricioase și grotești, alimentate de exigențele umanismului. (Le Monde) Cu puțin înainte ca fata care pentru el era Uta să fi plecat, cum spusese ea, la «treabă» și la «jocul de‑a statuia», el a spus că ceea ce căutase el ca model fusese o față de o rotunjime liniștită, dar fermă și goală în frumusețea ei, una care, de îndată ce era transformată în piatră, să fi provocat de fiecare dată tot alte interpretări. (Günter Grass) Pe deasupra marginii răsfrânte a gulerului, ea privea dincolo de tot și de toate, cu ochii ei cenușii de pe fața împietrită. Ceea ce va fi văzut părea înfricoșător, dacă nu chiar îngrozitor, terifiant. Nimic nu o irita, nici turiștii veniți de prin toate părțile care o fotografiau, nici oamenii tineri pe role sau pe skateboarduri care se învârteau în jurul ei, la o distanță respectuoasă, dar și provocator de agresiv. Un grup de japonezi și japoneze s‑a înclinat în mai multe rânduri în fața celei împietrite, pentru ca apoi întregul grup să se fotografieze cu ea. (Günter Grass