RRP: 85 lei
72.25 leiProduct Details
Jurnalul lui Kafka mă cutremură și mă urmărește și-n somn. Mircea Cărtărescu Urăsc tot ceea ce nu se referă la literatură; mă plictisește faptul de a purta discuții (chiar dacă ele au subiect literar); mă plictisește să fac vizite, iar bucuriile și suferințele rudelor mele mă plictisesc până-n adâncul sufletului. Când fac conversație, tot ceea ce gândesc își pierde din importanță, din seriozitate și din autenticitate. Spaima de a avea o relație, teama că mă voi revărsa în partea cealaltă. Atunci nu voi mai fi niciodată singur. Jurnalul lui Franz Kafka reprezintă lumea interioara a unui om care s-a simțit toata viața un proscris: tot ceea ce Kafka a încercat să ascundă în literatura lui este aici asumat. Jurnalul este capodopera literară a lui Kafka. The New Yorker În cazul meu se poate recunoaște foarte bine o concentrare asupra scrisului. După ce mi-am dat seama că, din punct de vedere organic, scrisul reprezintă cea mai fertilă orientare a ființei mele, totul s-a precipitat în această direcție, lăsând fără preocupare toate aptitudinile ce vizau plăcerile sexului, plăcerea de a mânca și de a bea, bucuria meditației filosofice și a muzicii. Mi-am pierdut vlaga în toate aceste direcții. A fost un lucru necesar, pentru că energiile mele, în ansamblul lor, erau atât de reduse, încât numai concentrate la un loc puteau sluji, într-o oarecare măsură, scopului de a scrie. Franz KafkUseful links
Carti TreiCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri TreiYou`ve viewed 48 of 76447 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)