78898 products
Laboratorul de acasă. Experimente

Laboratorul de acasă. Experimente

Product Details

Lucrarea Laboratorul de acasă. Experimente este structurată în trei capitole, I – Primii pași în lumea științei (18 experimente/activități practice); II – Exploratori ai lumii animale (40 de experimente) și III – Exploratori ai lumii vegetale (20 de experimente). Experimentele sunt pentru toate vârstele, unele mai amuzante (pentru elevi de gimnaziu), iar altele de aprofundare a cunoașterii (pentru elevi de gimnaziu și de liceu), care se pot realiza acasă, cu materiale obișnuite. Un experiment reprezintă o mică repetare a etapelor din istoria descoperirilor: observăm, ne întrebăm și, uneori, căutăm și identificăm răspunsuri. Emitem și verificăm ipoteze, obținem rezultatele care ne sunt confirmate sau infirmate. Pentru a fi siguri de veridicitatea rezultatelor, experimentul trebuie repetat în aceleași condiții. Putem modifica anumiți factori și putem compara rezultatele. Urmează prelucrarea, analiza și interpretarea datelor, iar, la final, prezentarea concluziilor. Autoarele au experimentat tot ce propun în carte, cu ajutorul unor copii isteți și curioși, cu scopul de a netezi elevilor calea spre cercetare. Copiii pot realiza aceste experimente simple în laboratorul de acasă , experimente care să le trezească dorința de cunoaștere. Si, poate, unul dintre ei, peste ani, va descoperi încă un miracol al vieții
78898 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review