76502 products
Leadership academic clujean

Leadership academic clujean

Product Details

Astăzi se consideră că leadership-ul academic, desigur exercitat într-o instituție/organizație academică, are menirea de a genera viziunea/misiunea acelei instituții care se preocupă de știință, cercetare și educație, susținând idei și propuneri creative pe care să le realizeze în ambianța instituțională guvernată. […] Liderii Universității interbelice clujene au promovat o largă deschidere spre comunitatea academică și științifică internațională, construind un prestigiu instituțional și comunitar deosebit al Clujului, o reputație locală, națională și mondială. […] Cei mai mulți lideri academici au rememorat lecția programatică a lui Vasile Pârvan din 1919, Datoria vieții noastre, asumându-și nu doar responsabilitatea managerială, ci și pe cea spirituală, fiind dispuși să accepte că aveau o răspundere și față de societate. […] Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să creăm cadrul pentru un «proiect în devenire» care, în opinia noastră, ar putea reconstrui nu doar o comuniune academică și mai puternică și prestigioasă în Cluj-Napoca, ci și o structură instituțională în care cele mai importante universități clujene să-și unească energiile și potențialul pentru a face față provocărilor secolului al XXI-lea, inclusiv viitoarelor solicitări ale societății românești. (Vasile Pușcaș) În acest an (2019) se împlinește un veac de la refondarea Universității din Cluj, un demers care a îngemănat voința autorităților statului român și a intelectualilor din toate provinciile României și, mai ales, a celor din Transilvania. Fundamentele puse de Generația Marii Uniri și de procesul reconstrucției Universității din Cluj au creat o măreață tradiție universitară care a sprijinit și impulsionat aspirațiile spre «valori veșnice» și munca tenace a următoarelor generații de universitari clujeni. Prin fișele bio-bibliografice ale rectorilor și conducătorilor instituțiilor universitare clujene din ultimul secol, întocmite de unii dintre foștii rectori și istorici clujeni din zilele noastre, Clubul Rectorilor al Fundației Transilvania Leaders a dorit să readucă în memoria contemporanilor chipuri și fapte ale înaintașilor noștri care, în diferite epoci istorice, au depus eforturi intelectuale și manageriale deosebite pentru ca noi, cei care evocăm Centenarul Universității Românești din Cluj, să putem ura mediului academic clujean actual și celui viitor să întreprindă ceea ce va duce Alma Mater Napocensis spre dezideratul care suntem convinși că i se cuvine: VIVAT, CRESCAT, FLOREAT. (Marius Bojiță
76502 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review