• Legendarii + În inima junglei + LORE
Legendarii + În inima junglei + LORE

Legendarii + În inima junglei + LORE

167 lei

99 lei
-41%

Description

În inima Junglei La marginea Marii Jungle, un ținut magic care ascunde pericole mortale, se află Lkossa, orașul bântuit de aproape un secol de o creatură misterioasă numită Shetani.Koffi este o adolescentă care nu crede în magie, însă atunci când cei dragi sunt amenințați, ea descoperă în interiorul ei o putere nebănuită care îi dă întreaga viață peste cap. Aceasta o ajută să îl salvează pe Ekon, unul dintre cei predestinați să devină unul dintre Fiii celor șase, un grup de războinici de elită, atunci când tânătul întâlnește monstrul.Astfel se naște alianța fragilă între cei doi adolescenți care pornesc pe urmele monstrului Shetani într-o aventură ce-i va purta până în inima vrăjită a Marii Jungle! Pericolele îi pândesc la tot pasul, iar tinerii vânători pot deveni rapid cei vânați!LegendariiDupă moartea mamei sale, Bree Matthews nu își dorește decât să evadeze, iar programul pentru liceeni supradotați pare ocazia perfectă. Însă, în chiar prima noapte în campus, ea asistă la un atac prin magie care schimbă totul...Iar, atunci când un vrăjitor misterios din Ordinul Merlin încearcă, fără succes, să-i șteargă din memorie toate lucrurile pe care le văzuse, el îi activează puterile magice și îi dezvăluie o amintire uitată legată de moartea mamei sale.Acum, Bree este dispusă să facă orice pentru a afla adevărul, chiar dacă acest lucru înseamnă să se infiltreze în societatea secretă a Legendarilor, formată din descendenții Regelui Arthur.Își va folosi ea puterile pentru a lupta alături de ei sau împotriva lor?LOREO dată la fiecare 7 ani, începe Agon. Drept pedeapsă pentru o rebeliune trecută, nouă zei din panteonul Greciei Antice sunt forțați de Zeus să cutreiere Pâmântul timp de 7 zile ca muritori, vânați de urmașii unor familii străvechi, toți nerăbdători să-i ucidă, să le ia puterile și să devină nemuritori. Cu mult timp în urmă, Lore Persous a fugit din această lume brutală după ce familia ei a fost ucisă cu cruzime de o familie de vânători rivală, întorcând astfel spatele gloriei eterne promise de vânătoare. De mulți ani, Lore încearcă să nu cedeze în fața dorinței de a se răzbuna pe bărbatul, acum devenit zeu, pe care îl consideră responsabil pentru moartea familiei ei. Totuși, când următoarea vânătoare începe în New York, doi participanți îi cer ajutorul: Castor, un prieten din copilărie pe care îl credea mort de multă vreme și Atena, una dintre ultimii zei originali.Zeița îi propune o alianță împotriva dușmanului lor comun și o metodă prin care poate ieși definitiv din Agon. Dar decizia lui Lore de a-și lega destinul de soarta Atenei și de a reîncepe vânătoarea va avea un preț mortal – și nu se știe dacă va fi suficient pentru a opri ascensiunea unui nou zeu a cărui putere poate îngenunchea întreaga umanitate

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer