Product Details
Volumul de față nu e conceput ca o biografie. Biografii s-au mai scris și se vor mai scrie, mai mult sau mai puțin exacte, mai mult sau mai puțin «științifice», mai mult sau mai puțin imparțiale.Iată de ce nu se vor găsi aici multe date, ani, în sfârșit toate acele precizări și preciziuni care nu fac decât să abstractizeze subiectul și să-l depărteze de cititor.În cele ce urmează, vom povesti câteva amintiri despre tatăl meu, întâmplări pe care fie ni le-a povestit el, fie le-am trăit noi. Câteva precizări cronologice și de altă natură vom face numai în cazurile în care în scrierile apărute până acum s-au comis greșeli și diletantisme prea evidente, pentru că, din păcate, ele nu lipsesc în unele relatări biografice. De aceea, regretăm dacă se vor descoperi nepotriviri cu afirmațiile biografilor, față de care noi păcătuim, poate, prin lipsă de stil științific, dar, în schimb, încercăm să punem în rândurile noastre o parte din dragostea pe care i-am purtat-o și pe care el, părintele Dumitru, ne-a purtat-o nouă. Și, de aceea, suntem încredințați că, aidoma lui Dumnezeu, și oamenii vor trebui să ne ierte, ținând seama de profunzimea sentimentelor noastre… — LIDIA STĂNILOAUseful links
Carti HumanitasCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri HumanitasYou`ve viewed 48 of 76390 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)