• MANAGEMENTUL IN INVATAMANT PREUNIVERSITAR
MANAGEMENTUL IN INVATAMANT PREUNIVERSITAR

MANAGEMENTUL IN INVATAMANT PREUNIVERSITAR

36.1 lei

Description

Managemntul în instituţiile de învăţământ preiiniversitar vine în întâmpinarea nevoilor managerilor noi sau chiar a celor cu experienţă. Lucrarea se adresează însă unui public larg, de la cadre didactice, formatori, consilieri, directori, inspectori, la autorităţi implicate în educaţie.Cartea se doreşte a fi un ghid, care să orienteze în luarea deciziei de a deveni manager - director al unei unităţi de învăţământ sau inspector şcolar-, să ofere un set de instrumente necesare şi utile în pregătirea pentru concurs şi pentru munca propriu-zisă de manager. Orice manager de instutiţie din învăţământul preuniversitar a resimţit la un moment dat lipsa unor documente şi/sau intrumente de lucru. Volumul de faţă cuprinde, de asemenea, şi astfel de documente şi instrumente de lucru, de la uzualul Plan managerial până la o serie de chestionare pentru concursul de numire în funcţie. Mul ţumim tuturor celor care au pus la dispoziţia autorilor documentele folosite în activitatea proprie, pentru a putea fi oferite ca posibile modele. O parte dintre documentele prezentate sunt elaborate în diverse grupuri de lucru, consilii consultative ale directorilor, ale disciplinelor sau în comisii specializate. Altele, cum sunt unele metodologii, au caracter public, fiind preluate de pe site-uri oficiale, menţionate în bibliografia pentru concurs.

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer