Product Details
Această carte este o culegere de exerciții. Nu, nu e ca la școală! Dar avem de a face cu o şcoală aceea a stimei de sine. Cu un program organizat în etape clare. Iar cartea e un curs practic, cu metode și strategii eficiente și cu teste de autoevaluare, care vă arată calea spre descoperirea esenței sinelui și a modului în care puteți trăi frumos și sănătos chiar și atunci când furtunile amenință corabia cu care navigați pe mările existenței. Glenn R. Schiraldi, care a elaborat și un program de management al stresului pentru Pentagon, vă arată cum să manevrați cârma corabiei astfel încât să ieșiți învingători în lupta cu dificultățile care survin de-a lungul călătoriei voastre.Manualul stimei de sine este excelent și practic, deoarece se bazează pe date științifice, oferă recomandări clare care vin din inimă și se adresează inimilor cititorilor.Steven E. Hobfoll, profesor la Centrul de Psihologie Aplicată, University of KentBogată în strategii practice și eficiente pentru dezvoltarea stimei de sine, cartea este utilă oricui dorește să renunțe la gândirea negativă și să învețe să-și aprecieze adevărata valoare.Matthew McKay, co-autor al bestsellerului Self-Esteem Cei care urmează acest program fac, de fapt, o călătorie utilă spre o sănătate mintală mai solidă și spre îmbunătățirea calității vieții lor.Sharlene M. Weiss, profesor de medicină, psihiatrie și psihologie la Școala de Medicină, University of MiamiGlenn R. Schiraldi a absolvit Academia Militară West Point, Universitatea Brigham Young și Universitatea din Maryland. Din 1980, este profesor la Universitatea din Maryland și este inițiatorul unor cursuri ce abordează subiecte privind conexiunea dintre minte și corp și dezvoltarea abilităților de viață pentru a face față evenimentelor dureroase sau traumatice. În cercetările întreprinse de el de-a lungul anilor lUseful links
Carti Curtea VecheCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti MaroCarti Maro Curtea VecheYou`ve viewed 48 of 76198 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)