• MUNCHHAUSEN
MUNCHHAUSEN

MUNCHHAUSEN

40.3 lei

Description

Uimitoarele călătorii şi aventuri, pe uscat şi pe apă, ale baronului von Münchhausen aşa cum obişnuia să le povestească el însuşi, la un pahar de vin, prietenilor săi.  Multe dintre istorioare mi se par și acum tare trăznite și pline de haz (greu de crezut că n-o să vă amuze cerbul căruia i-a crescut un cireș în frunte, calul agățat de turla bisericii, generalul cu un capac de argint în loc de țeastă sau ogarul căruia i s-au scurtat picioarele de atâta alergătură), iar cartea încă nu s-a isprăvit, mă așteaptă aventurile pe mare ale baronului și un platou plin-ochi cu minciuni gogonate, de înghițit pe nemestecate scrie Ema Cojocaru pe blog.  Mare vânător, neînfricat călător și cel dintâi dintre fantaști, când vine vorba de a-și povesti viața, Münchhausen și-a dobândit gloria, rezistând de-a lungul secolelor și contagiind o lume întreagă cu fantasmagoriile domniei sale. Fie că povestește cum și-a băgat pumnul în gura unui lup și apoi l-a întors pe dos, ca pe o mănușă, fie cum a zburat călare pe o ghiulea, să spioneze ce fac dușmanii, în timp ce participa la asediul unei cetăți, sau cum, ajuns rob la turci, a trebuit să iasă la păscut cu albinele sultanului, baronul e de neîntrecut la mânuirea hiperbolei. Citește continuarea recenziei pe blogCitește un fragment pe DLITE, blogul Institutului Ghoete. 

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer