• Nichita si Securitatea
Nichita si Securitatea

Nichita si Securitatea

33.91 lei

Description

Cu toate că Nichita nu și-a manifestat niciodată în mod public nemulţumirea sau ostilitatea la adresa regimului comunist, afirmându-se chiar printr-o serie de gesturi de curtoazie faţă de acesta, atât în opera sa, cât și în viaţa personală, Securitatea îi va deschide un prim dosar în 1970 ( an al agravării iremediabile a unei lungi și sfâşietoare crize existenţiale , după cum avea să declare prietenul său, Alexandru Condeescu), îi va instala în locuinţă un sistem de ascultare (T.O.) şi îi va rezerva un amplu Dosar Documentar (nr. 10966 [2]), ce are nu mai puţin de 4 volume. Cercetarea documentelor aflate în aceste dosare ne face să afirmăm cu certitudine că, în ele, nu există niciun document de colaborare a poetului cu Securitatea şi nicio dovadă că acesta ar fi avut vreun contact instituţional cu organele de represiune. (Fabian Anton)Ovidiu Pecican menționează în întâmpinarea scrisă pentru acest volum:În timp ce poezia lui Nichita plutea, idealistă, înaripată, peste mizeriile cotidianului, prietenia celui care o scria faţă de oricine și, nu o dată, tocmai faţă de oficiali ai regimului, nu era de natură să îi atragă un plus de respect printre cei care ar fi așteptat din partea lui și o verticalitate civică. Cartea de faţă se cuvine privită ca un act de onoare și de justiţie morală, chipul poetului fiind reabilitat, în sfârșit, cu probe care atârnă greu în cumpănă. Observarea vigilentă și raportarea fără preget ori tergiversare a cuvintelor, atitudinilor, contextelor în care Nichita Stănescu s-a raportat critic la dictatură, la supravegherea cetăţenilor, la cenzură și la multe dintre opreliștile care barau calea românilor către libertate permite astăzi reconstituirea mai adecvată, pentru că este mai adevărată, a modului lui de a fi și de a înţelege faptul de viaţă; dar și al creatorului de literatură și de conștiinţă artistică în acele vremuri, nu tocmai îndepărtate

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer