Product Details
După ce fură inima de aur a unui preot, un asasin ajunge să fie urmărit de poliţişti pe acoperişuri şi să fie ucis, în joacă, de un copil de şase ani. Lupul Denis, un animal civilizat şi vegetarian, se transformă în om şi are accese de ferocitate inexplicabile. O maşinărie se îndrăgosteşte de o fată şi îi recită versuri de dragoste. Peste Paris se lasă o inexplicabilă ceaţă albă, cu proprietăţi afrodisiace, care-i face pe oameni orbi şi mai fericiţi ca niciodată... Un univers fantast, cu accente de umor negru şi poezie intensă, cu care cititorii lui Boris Vian sunt deja obişnuiţi. În 1949, Boris Vian a publicat volumul de nuvele Les Fourmis (care a apărut în româneşte sub titlul Blues pentru o pisică neagră). Dar în afară de acestea mai avea o serie de nuvele publicate în reviste, şi alte câteva care au rămas inedite, cum ar fi Licantropul sau Omul de zăpadă. Aceste excelente proze scurte au fost reunite de Fayard în volumul IX al Operelor complete de Boris Vian şi sunt propuse de Editura Univers publicului românesc sub forma acestei cărţi. Spre deosebire de prietenul şi contemporanul său Jean Paul Sartre, Boris Vian (1920-1959) nu s-a luat niciodată în serios. Înzestrat cu o extraordinară imaginaţie şi o uşurinţă de a scrie remarcabilă, Boris Vian, inginer prin formaţie, a avut cele mai diverse profesii şi hobby-uri: traducător, saxofonist într-o orchestră de jazz, reparator de maşini vechi, actor de film, cântăreţ de cabaret, director executiv la Compania Philips, scriitor de romane, nuvele, poeme şi piese de teatru. Scriitorul a detestat întotdeauna birocraţia şi ierarhiile sociale, religiile organizate şi armata, orice formă de înregimentare în viaţa publică sau cea privată. Pe 23 iunie 1959, Boris Vian a murit din cauza unui stop cardiac, în timp ce asista la proiecţia filmului adaptat după cartea sa J’irai cracher sur vos tombesUseful links
Carti UniversCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri UniversYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)