78898 products
O viață câștigată: Scapă de regrete alege să fii împlinit

O viață câștigată: Scapă de regrete alege să fii împlinit

RRP: 49 lei

44.1 lei

Product Details

O viață câștigată: Scapă de regrete, alege să fii împlinit / The Earned Life: Lose Regret, Choose Fulfillment de Marshall Goldsmith și Mark Reiter este cartea care își propune să te ajute să trăiești o viață împlinită. Pornind de la premisa că viața este o axă neîntreruptă care oscilează între Regret și Împlinire și că regretul este contraponderea deprimantă la găsirea împlinirii, autorul te ghidează să eviți regretul și să te bucuri de o viață împlinită, sau, de ceea ce numește el în această carte, o viață câștigată . Dr. Marshall Goldsmith este un coach renumit la nivel internațional în domeniul leadershipului și este inclus în Thinkers 50 Hall of Fame – una dintre cele mai valoroase distincții care se acordă în domeniul managementului și afacerilor.  Marshall Goldsmith are un doctorat la Anderson School of Management, în cadrul UCLA, și a fost consultant, în calitate de coach, pentru peste 200 de CEO și echipele lor de management. Goldsmith este și autorul mai multor cărți, dintre care amintim: Triggeri , bestseller Wall Street Journal și New York Times, apărut în limba română la Editura ap!, What Got You Here Won’t Get You There , bestseller New York Times și câștigător al premiului Harold Longman Award pentru Cea mai bună carte de business a anului, Mojo , How Women Rise , Lifestorming , și multe altele. O viață câștigată este definită de autor astfel:  Trăim o viață câștigată atunci când alegerile, riscurile și efortul pe care ni le asumăm în orice moment corespund unui obiectiv esențial din viața noastră, indiferent de rezultatul final.  Așadar, o viață câștigată presupune foarte puține lucruri: •   Să-ți trăiești propria viață, nu versiunea altcuiva: trebuie să ai curajul să uiți tot ce au spus ceilalți despre tine și să refuzi să te mai conformezi așteptărilor lor, făcând în schimb ceea ce îți dorești tu;•   Să te angajezi să câștigi în fiecare zi și să faci un obicei din asta; •   Să asociezi momentele în care câștigi cu ceva mai important decât simpla ta ambiție personală. Inspirându-se din budism, autorul își îndeamnă cititorii să devină conștienți de efemeritatea lor și să evite marea boală a Occidentului Voi fi fericit când… . În acest sens, el ne oferă pe parcursul acestei cărți sfaturi practice pentru a depăși obstacolele de natură mentală care ne împiedică în acest moment să trăim viața pe care ne-o dorim și care ne fac să ne mulțumim în schimb, cu o stare în care nu suntem nici fericiți, nici nefericiți. Cartea este împărțită în 2 părți după cum urmează: Partea I: ALEGE-ȚI VIAȚA  Acesta este secretul unei vieți câștigate: Să trăiești la extreme. Maximizezi ceea ce trebuie să faci, minimizezi ceea ce consideri inutil.  Încă din debutul acestei secțiuni, autorul atrage atenția asupra marii boli de care au început să sufere din ce în ce mai mulți occidentali: Voi fi fericit când… : voi obține o promovare, voi conduce o Tesla, etc. Iar când obținem acele lucruri pe care ni le-am propus, ne trezim că suntem în continuare nefericiți, și ne propunem noi obiective, și mai îndrăznețe, care ar putea să ne aducă fericirea. Ne pomenim astfel trăind, pe ceea ce Buddha numea tărâmul  fantomei înfometate , care mănâncă încontinuu, dar nu se satură niciodată.  De aceea, e necesară o schimbare de mentalitate, pentru a învăța să prețuim clipa prezentă și a scăpa de această tendință nesănătoasă ca fericirea noastră să depindă mereu de ceva din viitor. Iată cum ne va ajuta această primă parte să ne formăm o mentalitate de învingători: PARADIGMA FIECĂREI RESPIRAȚII Paradigma Fiecărei Respirații este o modalitate, inspirată de budism, de înțelegere a sinelui și a locului pe care-l ocupăm fiecare dintre noi în întregul timpului nostru pe pământ. Potrivit acestei metafore a lui Buddha, viața este o succesiune de momente discrete de reîncarnare constantă, dintr-un sine anterior într-unul prezent. Prin urmare, noi nu suntem aceiași în toate momentele vieții noastre, pentru că suntem într-un proces continuu de transformare. Acestea fiind spuse, nu ar trebui să ne învinovățim pentru greșeli din trecut, ale unui sine anterior, care nu mai există în prezent. Trebuie să învățăm să construim un zid psihologic între sinele nostru din trecut și cel prezent. Acceptând efemeritatea tuturor lucrurilor, vei înțelege că persoana care ai fost cândva nu este egală cu o sentință pe viață de a rămâne aceeași persoană astăzi sau în viitor. Te poți desprinde de greșelile din trecut și poți merge mai departe, devenind în fiecare zi tot mai bun. Celor care nu sunt capabili încă să ridice un zid psihologic între versiunile lor trecute și cele actuale, autorul le propune exercițiul celor două scrisori: Scrisoarea Unu: este o scrisoare către o versiune anterioară a ta, în care să îți exprimi recunoștința pentru un lucru pe care ace
78898 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review