Product Details
Autorul romanului Obsedanta absurditate Gheorghe Pop şi‑a început activitatea, după absolvirea studiilor la Facultatea de Filologie a Universităţii Victor Babeş din Cluj‑Napoca, de asistent universitar apoi, după o perioadă nefastă, de zece ani, revine în învăţământ ca profesor de limba şi literatura română, inspector de specialitate şi metodist. A cochetat cu literatura în anii de liceu, scriind o piesă de teatru: Într‑o gară din munţi , pentru care a primit un premiu şcolar, un roman, Bariera, şi mult mai târziu o dramă, prezentată la un concurs literar, unde a fost respinsă, fiindcă nu a reflectat marile realizări ale prezentului, fiindcă n‑a răspuns comenzii sociale. Conștiința l‑a împiedicat să devină toboşar al timpurilor noi , nici încrederea în talentul său nu l‑a încurajat şi pana i‑a rămas în cerneală, dedicându‑se elevilor. Şi totuşi, la o vârstă înaintată, ne surprinde cu acest roman închinat prizonierilor de conştiinţă din închisorile şi lagărele obsedantului deceniu, al anilor cincizeci, crucificaţi pentru demnitate, devotament patriotic şi prea mult omenesc. Scrie cu mare grijă, apelând la memorie, cu reţinere, pentru a nu ştirbi autenticitatea, ocolind dramatismul scenelor penibile, nemaipomenite, greu de crezut, îmbinând actul de creaţie cu experienţa de viaţă. Primul cuvânt, care deschide cartea, închisoarea, are valoare simbolică. Motoul romanului ne duce la conţinutul lui: Atunci s‑au abătut ani răi peste Mioriticul plai, iar Marele întuneric a prins rădăcină şi grai . Acţiunea este strecurată în XXXI de capitole, intitulate sugestiv, motiv pentru care amintesc câteva: Măicuţa bătrână , Jurământul , Revelion cu cetini triste în geamuri . Scenele dramatice alternează cu altele pline de viaţă, de optimismul tinereţii. Subiectul principal este vag, se împleteşte cu alte subiecte secundare, mai mult schiţate, nu urmăreşte o înşiruire cronologică a faptelor de viaţă, astfel, punctul culminant este situat în trecut şi revine cotidian în diferite episoade cu putere de coşmar. Personajele romanului sunt sumar conturate; se definesc în funcţie de relaţiile cu regimul timpului şi de neprevăzut. Personajul principal, Alex, e un tânăr lucid, de aceea, contrariat de noile realităţi sociale, intră în conflict cu puterea şi ajunge în pragul dezagregării fiinţei sale, fiind supus la umilinţe, torturi fizice şi psihice, cu idealul tinereţii sfărâmat, izolat, străin şi evitat de prieteni, dar nu se consideră un învins, fiindcă în orice împrejurare dramatică n‑a încetat să creadă în ideea de libertate şi în adevăr. Alt personaj, prezent în multe capitole, Anca, evidenţiază candoarea adolescentină, abuzurile, fiind exmatriculată din cauza pornirilor diabolice ale laşilor, modul în care în epocă se mutilau destine, naivitatea şi paradoxal, tenacitatea. Apar multe personaje episodice cu funcţionalitate estetică: Măicuţa bătrâna întruchipează durerea şi înfăţişează purtarea inumană a securiştilor, abuzurile absurde, dar şi un spaţiu mai puţin cunoscut, odaia conspirativă, destinată ticăloşiilor. Fata din cimitir, personaj poetic şi tragic, reprezintă statornicia, aşteptarea asiduă a prietenului din închisoare, iar Roxana spontaneitatea şi firescul vieţii. Suferinţa nesfârşită, dorul sfâşietor de casă, de cei dragi, rezistenţa şi sfărâmarea visurilor între zidurile reci le evidenţiază adevăraţii eroi ai cărţii: deţinuţii. Despre personajele din umbră, uneori monstruoase, Goiciu sau Şomlea, mă abţin ca să‑mi exprim indignarea şi îl las pe cititor să‑şi formeze singur părerea… Naraţiunea este alertă şi pigmentată cu întâmplări halucinante şi scene tragice, urmărind atent obiectivitatea şi sinceritatea mărturisirii cu gândul la cei din închisori, biciuiți pe drumul robilor. Autorul romanului stăpâneşte arta narativă, ştie când să fie metaforic, când să dialogheze, când să apeleze la ficţiune, când să se scalde în vocabularul românesc atât de bogat în exprimare. Romanul se alătură scrierilor inspirate din lumea închisorilor şi lagărelor din timpul obsedantului deceniu, prea puţin cunoscută şi Memorialului durerii . (Gheorghe RusuUseful links
Carti scoala ardeleanaCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri scoala ardeleanaYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)