• Orasul Victoriei
Orasul Victoriei

Orasul Victoriei

Description

Traducere din limba engleză și note de Dana CrăciunOraşul Victoriei este povestea de proporţii epopeice a unei femei care dă naştere unui imperiu fantastic, ce va sfârşi prin a o distruge. La finalul unei bătălii lipsite de însemnătate dintre două regate din sudul Indiei secolului al XIV-lea, de-acum căzute în uitare, o fetiţă de nouă ani este martora unei teofanii care va schimba cursul istoriei. După ce asistă copleşită de durere la sinuciderea mamei ei, şi în urma hierofaniei, Pampa Kampana ajunge să fie locuită de zeiţa Parvati. Conferindu-i puteri peste capacitatea omenească de înţelegere, zeiţa îi spune fetei că va juca un rol crucial în ridicarea unui mare oraş numit Bisnaga – Oraşul Victoriei –, o adevărată minune a lumii. Dând viaţă oraşului şi locuitorilor acestuia, Pampa Kampana încearcă să ducă la îndeplinire menirea pe care i-a rânduit-o Parvati: să le confere femeilor putere egală cu cea a bărbaţilor, într-o lume patriarhală. Dar toate poveştile se îndepărtează în cele din urmă de cel care creează, iar Bisnaga nu face excepţie. Splendid scris sub forma traducerii unei epopei antice, Oraşul Victoriei este o saga despre iubire, aventură şi mit ce devine prin ea însăşi un testament al puterii întemeietoare a povestirii. Orașul Victoriei este un roman colosal și profund, ambițios și sclipitor. Fiecare pagină e plină de magie, fiecare pagină este extraordinară. Ca orice operă de artă importantă, nu seamănă cu niciun alt roman de care-mi amintesc. O realizare semnificativă a unuia dintre marii noștri scriitori în viață. (Michael Cunningham) Imperiul Vijayanagara, sursa de inspirație a romanului, cuprindea, în secolele XV-XVI, cea mai mare parte din sudul Indiei. Dintr-o perspectivă, acesta a constituit solul fertil al lumii moderne globalizate, un rai pentru dezvoltarea artelor și a ideilor noi, dar și un centru de putere care întreținea schimburi economice și culturale cu China și Veneția. Din altă perspectivă, a fost un loc măcinat de intrigi, de războaie și de lovituri de palat. Ceea ce înseamnă că a încorporat totul: nobilul și vulgarul, progresul și regresul, paradisul hindus Svarga îngemănat cu perfidul King’s Landing din Game of Thrones. Orașul Victoriei e bine înrădăcinat în acest pământ. Rushdie ne oferă o Mahabharata alternativă și ticluiește din rămășițele istoriei un adevărat mit fondator. (The Guardian) Prin extraordinara sa forță profetică, romanul Orașul Victoriei ne arată din nou care sunt motivele pentru care opera lui Salman Rushdie va fi mereu relevantă. (The New York Times

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer