RRP: 111 lei
88.8 leiProduct Details
Copilul e agitat, îndărătnic, mofturos la masă și își iese ușor din fire – acasă, dar și față de colegii de clasă. Rețeta-standard spune: Trebuie să-i puneți limite! Și dacă, de fapt, există și alte motive care n-au legătură cu tehnicile bazate pe control și pe consecințe ? Impulsivitatea și bombănitul, de exemplu, pot fi provocate și de o proastă reglare a nivelului glicemiei, la fel cum enurezisul s-ar putea trage și dintr-o întârziere a dezvoltării controlului sfincterian de la nivelul creierului limbic, arată Isabelle Filliozat. A ignora ritmul de dezvoltare a copilului devine o sursă pentru numeroase conflicte, crize și pedepse inutile. Căci, dacă nu știi ce se petrece în mintea și în corpul copilului tău, n-ai cum să găsești calea de mijloc între prea mult și prea puțin control parental. Plecând de la datele oferite de neuroștiințe, dar și de la principiile parentingului pozitiv, autoarea propune cele mai eficace metode de a-l ajuta pe copil să capete autonomia, încrederea de sine și abilitățile sociale de care are nevoie între 6 și 11 ani. Isabelle Filliozat, psihoterapeută, este directoarea Școlii de Inteligențe Relaționale și Emoționale din Aix-en-Provence, dedicată parentajului și dezvoltării personale. De aceeași autoare, la Editura Trei au mai apărut: Le-am încercat pe toate! Plânsete, încăpățânare și crize de furie (perioada 1-5 ani) și Te detest, te iubesc. Cum reparăm relația cu părinții noștri. Anouk Dubois este ilustratoare și formatoare în parenting. Am scris aceste pagini pentru că lucrurile s-au schimbat de când eram copii, iar noi, ca părinți, trebuie să fim în măsură să alegem modul în care să acționăm și să nu ne lăsăm influențați de istoricul personal. Această carte încearcă să ne ajute să înțelegem ce se petrece în capul copiilor noștri, să găsim soluțiile potrivite pentru a reacționa la comportamentul lor și să știm cum să dăm curs nevoilor lor. Raportarea empatică față de copil, o soluție a parentajului pozitiv, ne ajută să fim mai fericiți în viața de familie. Nu uitați, timpul trece foarte repede… - Isabelle Filliozat Emoțiile provocate de pedepse stimulează circuitul cerebral al stresului și îl împiedică pe copil să se gândească la ceea ce a făcut. Memoria funcționează, dar copilul va reține stresul, teama, furia pe care i le-a provocat pedeapsa, și nu motivul pentru care a fost pedepsit. Pedepsele îl învață pe copil să-i fie teamă, nu și să își asume responsabilitatea faptelor sale și autodisciplina. Pedepsele îl împiedică pe copil să devină conștient de consecințele faptelor sale, deturnându-i atenția spre sentimente negative față de părinte: se simte nedreptățit, e furios pe el, se teme de el . - Isabelle Filliozat Cartea de față este o bine-venită alternativă la abordările de parentaj superficiale, care se rezumă la rețete pentru controlul și disciplinarea copilului și trec cu vederea bogata viață afectivă și motivațională din spatele manifestărilor copilului. În acest sens, autorii arată că, dincolo de gestionarea comportamentelor, un aspect principal al sarcinii de a fi părinte constă în a fi conectat, într-un mod constat și autentic, la ceea ce gândește și simte copilul. Plecând de la metoda Parentajului Reflexiv (cu instrumentele adiacente: Harta Parentală, Aplicația Parentală, termometrul afectiv etc.) și de la cercetări actuale despre mentalizare și atașament, autorii demonstrează în ce fel atenția, empatia, oglindirea și punerea în locul copilului vor îmbunătăți considerabil și pe termen lung relația părinte–copil. Astfel, o mai bună conectare la trăirile copilului îl va face să se simtă înțeles și validat, dar și să-și regleze mai ușor propriile emoții și să fie mai empatic în relațiile sociale de la vârsta adultă. Cartea este o resursă esențială atât pentru părinți, dar și pentru psihoterapeuții care lucrează cu copiii, adolescenții și familiile lor. Alistair Cooper este psiholog clinician la Centrul pentru Copii și Adolescenți Michael Rutter din Londra și a implementat o serie de programe de parentaj pentru asistenții maternali. Sheila Redfern este psiholog clinician la Centrul Anna Freud din Londra și este specializată în abuzul și traumele copiilor și adolescenților. Ce poţi să faci atunci când fiul sau fiica ta devine ţinta glumelor proaste ale colegilor? Cum să-ţi înveţi copiii să nu se lase atraşi în anturaje periculoase? Cum să-i ajuţi să-şi crească potenţialul de reuşită, să se apere şi să crească frumos într-o lume nu întotdeauna binevoitoare, recurgând la forţa cuvântului şi nu la cea fizică? Prezentând tehnici precum autoexprimarea asertivă, rotiţa care scârţâie, întrebările simple, puternicul probabil, replica la hărţuire, conul de tăcere, Sherlock Holmes, pauza de soluţionare şi altele la fel de ingenioase, această carte vine în ajutorul părinţilor şi copiilor lor mai mici sau mai mari, care au nevoie de soluţii sau vor doar să prevină situaţiile sociale dificile. Clară, antrenantă, la obiect, detaliind fiecare tehnică prin scenarii ce potUseful links
Carti TreiCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri TreiYou`ve viewed 48 of 76511 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)