75463 products
Pachet Fanteziile inimii

Pachet Fanteziile inimii

RRP: 209.8 lei

139 lei

Product Details

PROIECTUL ȘEFULEl e șeful, dar cine conduce jocul seducției?Prima dată când l-am întâlnit pe Merrick Crawford a fost la interviul pentru un loc de muncă.Tehnic vorbind însă, l-am cunoscut cu douăzeci de minute înainte, când a intrat accidental în cabina de probă în care mă schimbam. Aveam pe mine doar un sutien, așa că, furioasă, i-am spus tot ce credeam despre el. Am fost șocată să descopăr că acel tip atrăgător și nepoliticos putea deveni viitorul meu șef.Surprinzător, am fost invitată și la al doilea interviu, deși Merrick mă considera cea mai puțin competentă candidată. Până la urmă, consiliul l-a forțat să angajeze pe cineva – pe mine. Cu toate că nu voiam să lucrez într-un loc în care șeful aștepta să eșuez, am acceptat și am decis să-i demonstrez că pot mai mult decât ar fi putut crede vreodată. Așa s-a născut proiectul Șeful .Ceea ce nu am prevăzut a fost atracția intensă pe care am început să o simt pentru Merrick Crawford. Să te apropii de șef nu este cea mai înțeleaptă decizie, dar unele hotărâri le regretăm, iar pe altele le prețuim. Nu am nicio idee unde va duce această poveste, dar sunt hotărâtă să aflu... LUAT PRIN SURPRINDEREO privire. O noapte. O dimineață plină de surprize…Când bunica a aflat că nu mai are mult de trăit, a decis să trăiască intens: parașutism și scufundări cu rechinii. Am încercat să o opresc, însă ea m-a blocat pe rețelele sociale, lăsându-mi doar numărul însoțitoarei ei, Eleanor.Eleanor îmi trimitea poze cu aventurile bunicii, așa că am rugat-o să-i bage mințile-n cap, însă ea m-a ironizat. Când am aflat că planurile bunicii deveneau tot mai riscante, am luat primul avion spre ea.Ajungând târziu, am mers direct la bar, unde am întâlnit-o pe Nora, o femeie seducătoare, care căuta o aventură de-o noapte fără obligații. Inițial, am acceptat, văzând însă cât băuse, am decis să refuz oferta.Știam că va fi furioasă, dar eram convins că nu o voi mai vedea niciodată.Însă niciodată a venit mai repede decât mă așteptam. Dimineața următoare, am descoperit că Nora era de fapt Eleanor, iar situația a devenit brusc foarte complicată. Dacă înainte părea supărată, acum era cu adevărat furioasă. Iar când a aflat că petrecerea lor de două persoane urma să devină o petrecere de trei, tensiunea dintre noi a devenit de-a dreptul insuportabilă. Acum, atracția dintre noi este palpabilă și sar scântei la fiecare întâlnire. Dar cum voi rezista între aventura nebună a bunicii și chimia irezistibilă cu Nora? DRAGOSTEA ATÂRNĂ DE UN FIR DE AȚĂDominic A fost concediată din cauza mea. Știu. Avusesem o zi proastă și m-am răzbunat pe chelnerița din pizzerie. Însă Ally Morales nu e vreo inocentă. A dovedit asta în prima ei zi de lucru la noul ei job, după ce mama a angajat-o să lucreze la compania noastră. Bine, e adevărat că personalitatea ei colorată, enervantă și incredibil de atrăgătoare înveselește birourile revistei care în ultimul an a devenit pentru mine o adevărată închisoare. Poate că îmi place că se ceartă cu mine în fața echipei editoriale. Și poate că fanteziile mele de după program sunt într-adevăr bântuite de ochii ei căprui și de limba ei ascuțită. Dar asta nu înseamnă că eu voi fi următorul bărbat din familia Russo care va profita de poziția lui. Nu vreau să mă transform în tatăl meu. Ea se spetește muncind, agățându-se de mai multe slujbe fără viitor dintr-un motiv pe care nu vrea să mi-l împărtășească. Dar o să rezolv eu totul.Nu-mi pasă de ea. E doar un puzzle pe care vreau să îl înțeleg. Iar dacă reușesc s-o conving să-și dea demisia, voi putea să descopăr ce se ascunde în spatele zidurilor pe care le-a ridicat în jurul ei. Apoi voi putea să încerc să restabilesc reputația familiei mele și să uit de bruneta asta focoasă. Ally Ha! Vezi să nu, Morocănosule McMorocănos! CAVALERUL FĂRĂ DE ONOAREDe ce să încerci să prinzi buchetul când poți prinde cel mai râvnit burlac din Manhattan? Mireasa e o păpușă. Mirele este gentlemanul absolut. Dar restul invitaților? Sunt de coșmar. Bogați? Bifat. Plicticoși? Da. Aroganți? Bineînțeles. Și cavalerul de onoare? E mai degrabă un cavaler fără de onoare. Însă domnișoara de onoare Franchesca își ia îndatoririle foarte în serios. Un ginere răpit? Se rezolvă. Invitați nepoliticoși? Se descurcă ea cu ei. Un cavaler de onoare cu multe pretenții și cu încă și mai mulți bani? Nu, nu o să-i permită unui individ snob și veșnic nemulțumit să distrugă nunta celei mai bune prietene a sa, indiferent cât de chipeș arată în costum. Aiden Kilbourn nu este făcut pentru relații de durată. Este prea ocupat să cucerească lumea afacerilor pentru a căuta o femeie pe care să o poată tolera mai mult de o lună, poate două. Îi place să cucerească tocmai ce nu poate fi cucerit și, până acum, a reușit de fiecare dată. Dar Franchesca Baranski? Ei bine, această fată îndrăzneață din Brooklyn s-ar putea să îi dea toate planurile peste cap. Recenzii Dacă ești fan Vi Keeland, pregătește-te pentru o nouă carte preferată! Pro
75463 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review