RRP: 129.7 lei
69 leiProduct Details
Binecuvântate ne fie dorurile – Carmen Voinea-RăducanuO antologie sinceră și deplină a dorului, în toate formele sale ascunse – dorul fragil și profund, răvășitor și nostalgic, sublim și etern, tragic și obsesiv. Surprins de Carmen Voinea-Răducanu în 30 de proze scurte, acest sentiment inegalabil și nemărginit te va transpune de pe străzile Bucureștiului de azi sau de ieri până pe tărâmurile perene și idilice ale provinciei de odinioară, în căutarea unui sens pentru care merită să aștepți și să lupți. Binecuvântate ne fie dorurile este, înainte de toate, o colecție de doruri, trăite și suferite, pe care autoarea le așază sub lentila pătrunzătoare și capricioasă a societății și a cutumelor ei, bune sau rele deopotrivă.Este o radiografie pe suflet deschis care ne amintește că dorul, în esența sa, nu este o lipsă, ci o reîntregire a sinelui cu reminiscențe ale celor îndepărtați, apropiați, imperfecți, minunați, ridicoli uneori, loviți de soartă sau buni ca pâinea caldă. Binecuvântate ne fie dorurile de oameni, pentru că ele ne amintesc cine am fost, cine suntem și cine putem deveni. Carmen Voinea-Răducanu știe că nu este singură în demersul ei, că există în oceanul omenirii insule iubitoare de frumos. Poate neterminate, poate fără putere, poate triste, poate știrbite pe alocuri, poate mai modeste decât se cuvine, dar care știu într-adevăr ce este viața și o pot prețui la adevărata ei valoare. Aceste insule se numesc încă Oameni… – Loreta Popa, autoarea cărții Scrisori pentru Ema Visătorii nu mor niciodată - Carmen Voinea-RăducanuUnele existențe par a fi desprinse dintr-un tablou pictat în culorile nopții. Altele par extrase din ilustrații colorate viu, țipător, scandalos, pătimaș și neîmblânzit. Sunt vieți care străpung parcă monotonia unei ere digitale și rămân ancorate în sufletele noastre pasagere. Astfel de existențe duc visătorii, ființe fragile și totuși imposibil de frânt, pe care autoarea le surprinde cu atâta căldură și naturalețe, încât, citindu-le, propriile noastre visuri par să capete o viață a lor, una nemuritoare, independentă de noi și de legile noastre.Visătorii nu mor niciodată este mai mult decât un volum de eseuri – este un vis lucid, un soi de reverie sperată a fi într-un sfârșit vindecătoare, cu neastâmpăr și abnegație, cu freamăt și emoție. Este o îmbrățișare caldă a sinelui imperfect, care pendulează între lumi și între stări ale sufletului. Nu cunosc altă ființă de la care să fi învățat mai multe și care să-mi fi arătat cu mai multă finețe unde greșesc. Aterizarea mea cu picioarele pe pământ, nu în cap, după fiecare pornire de a-mi monta două aripi, crezând că pot să mă uit mai eficient de sus la lume, i se datorează în cele mai multe situații. Înțelepciunea ei a fost cel mai bun antidot pentru toate deraierile mele. Iar treaba asta funcționează doar dacă între participanții la acest trafic există o iubire și o încredere reciproce. – Mihaela Rădulescu Schwartzenberg În Adâncul Sufletului – Psiholog Dr. Hedi Hoka Nu voi repeta greșelile părinților mei... În adâncul sufletului, știi că familia din care provii a influențat decisiv traiectoria vieții tale. Relațiile tale cu cei din jur, modul în care te percepi pe tine însuți și locul tău în societate, dorința de a avea copii sau de a-ţi urmări ambițiile profesionale, toate acestea pot fi influențate de conflictele nerezolvate din familie. Corpul tău păstrează inclusiv emoțiile și senzațiile fizice rezultate în urma situațiilor traumatice, dar de cele mai multe ori, acestea nu sunt experimentate sub formă de amintiri, ci ca reacții fizice care îți perturbă prezentul. Metoda constelațiilor familiale te ajută să identifici sursa tiparelor dăunătoare de comportament și să obții o înțelegere mai bună a dinamicilor inconștiente din familie pe care le resimțim cu toții adesea sub forma anxietăților, temerilor, lipsurilor, frustrărilor, furiilor, problemelor de sănătate sau a episoadelor depresive.În Adâncul sufletului îți propune un răspuns la întrebările încuietoare pe care le ai despre traumele moștenite, cu ajutorul metodei inedite de terapie care a schimbat tot ceea ce știam despre legăturile de familie. Profundă și captivantă, cartea scrisă de Hedi Hoka ne ademenește în adâncurile sufletului pentru a ne dovedi că în noi există iubire. Nu am citit până acum o altă carte care să evidențieze cu atâta eleganță conexiunea supremă dintre suflet, știință și constelațiile familiale. Gáspár György, psihoterapeut relațional imago, autorul cărții Suflete de sticlUseful links
Carti BookzoneCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti AlbastruCarti Albastru BookzoneYou`ve viewed 48 of 79023 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)