RRP: 108.9 lei
79 leiProduct Details
TOTUL ÎNCEPE CU O MAMĂMama este cel mai nerespectat om din România. Am simțit asta încă de la început, de fiecare dată când am fost ignorată la cozi, claxonată pe trecerile de pietoni în timp ce împingeam căruciorul și judecată aspru pentru modul în care îmi creșteam copilul. Am fost pusă la zid de cei din jur pentru orice lucru credeau că l-ar fi făcut mai bine dacă ar fi fost în locul meu. M-am simțit invizibilă 364 de zile pe an și celebrată o singură zi, de 8 Martie, pentru rolul cu care contribuiam în societate. Și ca mine, alte zeci de mii de mame din România. De la mamele nevăzute, nerespectate, neauzite așteptăm să crească generații de copii care să scoată țara din greu. Din păcate, aceste generații stau astăzi în brațele unor mame de la care România își întoarce privirea atunci când ar trebui să le sprijine. Această carte este despre lumea nevăzută a mamelor. Despre trăirile lor nefiltrate adesea ascunse sub preșul social, de teamă sau de rușine. Este o carte care te va ține de mână în momentele grele și îți va arăta că a fi mamă se învață, că nu vine doar de la sine. Dar mai ales că nu există un singur drum și că fiecare mamă își trăiește maternitatea în mod diferit. Vei înțelege că ești cea mai importantă verigă dintr-o societate. Pentru că totul începe cu o mamă.ATENA BOCA, fondatoarea comunității LaPrimulBebeFĂRĂ ȚIPETEPoate că nu vom reuși să eliminăm țipetele cu totul, până la finalul vieții noastre, poate că vom mai avea scăpări, poate că nu va fi totul ca în filme. Însă ceea ce copiii noștri vor primi de la noi vor fi niște părinți conștienți, niște părinți care se educă pentru un rol pe care nicio altă generație nu a avut șansa să și-l asume, niște părinți care în fiecare zi încearcă să facă mai bine decât ieri. Iar asta este cu adevărat minunat. Se spune că dragostea unui părinte pentru copilul său este ceva ce nu poate fi descris în cuvinte și așa este. Ce mai cred însă este că dragostea unui copil pentru părintele său este sacră și pentru totdeauna. La o profunzime pe care adulții nu o mai pot percepe. Copiii ne iartă și ne iubesc, oricâte greșeli am face. Iar pentru asta, noi le suntem datori să nu ne oprim niciodată din a învăța să le fim părinți mai buni. Să ne întoarcem în fiecare zi la inima noastră, acolo unde adânc de tot, sub sute de dureri, vom găsi tot ceea ce avem nevoie.ATENA BOCA, fondatoarea comunităţii LaPrimulBebe Fără țipete este un ghid practic și eficient care te învață să construiești o relație sănătoasă cu copilul tău, indiferent de vârsta sa. Cartea îți propune strategii și principii moderne de parenting care te vor învăța să îți păstrezi controlul și să gestionezi cu calm cele mai imprevizibile situații ivite în familie. Astfel, autorul Hal Runkel îți oferă instrumentele de care ai nevoie pentru a deveni o autoritate liniștitoare, o prezență calmă care nu reacționează sub impulsul anxietății sau al furiei. Totul începe printr-o schimbare fundamentală: trebuie să accepți faptul că parentingul nu se referă la copii, ci la părinți. Mulțumim, Atena! Ești vocea tuturor mamelor din La primul bebe! Comunitatea La primul bebe este singurul loc unde mă simt în siguranță să mă arăt, unde știu că niciodată nu sunt judecată și unde mereu găsesc sprijin! - Madalina Andronache Mi s a făcut pielea de găină, pe alocuri mi-au dat lacrimile, și m-ai făcut să le sun pe prietenele mele proaspete mămici. - Bianca MafteiFelicitări și mulțumim pentru contribuția pe care o aduceți la recunoașterea rolului mamei în societate! - STURZ - Centrul de Cercetare și Dezvoltare a Educației pentru FamilieEste minunat cum tot mai mulți oameni realizează rolul mamei în societatea noastră și ce impact are starea de bine a mamelor în felul în care generațiile viitoare vor arăta. #TotulÎncepeCuOMamă - Anca SimaAm plâns din primele minute, am plâns cu lacrimi de crocodil, pentru că atât de tare mi-au ajuns toate la inima și atât de mult m-am regăsit. - Cristina TomaCât de frumos ai vorbit despre maternitate și tot bagajul cu care vine. - Mihaela BacanuUna este Atena Boca! Admirație pentru tot ce a construit, pentru felul natural în care se exprimă, pentru zâmbetul adăugat mulțumirilor celor ce i se alătură! - Rodica NascuÎn spatele unui copil fericit stă mereu o mamă care și-a luat o pauză. - The Good TherapisUseful links
Carti BookzoneCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti NegruCarti Negru BookzoneYou`ve viewed 48 of 76446 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)