78900 products
Pachet Puterea gândurilor vindecătoare

Pachet Puterea gândurilor vindecătoare

RRP: 123 lei

79 lei

Product Details

Îmi iau puterea înapoi – Donald M. EpsteinVindecă-ți sufletul pentru a-ți vindeca trupul!Acest ghid te va purta dincolo de cărțile tradiționale care îți vorbesc despre vindecare. Dr. Epstein, inventatorul tehnicii revoluționare Network Spinal, te invită să descoperi o perspectivă fascinantă asupra relației complexe dintre minte, trup și suflet, arătându-ți cum poți aduce mai multă armonie în corpul tău fizic, pornind de la motorul central al ființei umane – creierul. Acum e momentul să pornești într-o călătorie către conștientizarea spirituală, care îți arată cum îți poți folosi mintea și gândurile pentru a restabili echilibrul sufletului și al trupului!După ce a observat mii de oameni atât în practica sa de zi cu zi, cât și în cadrul seminariilor susținute, Dr. Epstein a descoperit douăsprezece ritmuri de bază sau etape ale conștiinței umane. Fiecare etapă înseamnă un pas în plus spre vindecare, astfel că, parcurgând cartea, ajungi să te dezbraci de traume, abuzuri sau rușini, ca de o haină mult prea strâmtă.Cele douăsprezece etape te poartă dincolo de simptomele pe care le ai, cercetând cauzele lor. Astfel, vei învăța cum bolile cronice sunt rezultatul afecțiunilor din plan psihic și emoțional, dar și cum relațiile toxice au la rădăcină sentimentele și trăirile reprimate.Această carte îți răspunde la întrebările:-         De ce mă îmbolnăvesc mereu?-         De ce mă simt blocat în trecut?-         De ce nu pot avea o gândire optimistă?-         De ce sunt stresat chiar și când pare că mă relaxez?-         De ce mă simt străin de mine?Acum e momentul să întorci privirea către adâncurile inimii tale rănite și să-ți alini sufletul conștientizând durerile trecute!Recenzii de la cititoriAr trebui tradusă în cât mai multe limbi, în beneficiul omenirii! Am rămas uimită de puterea aceastei cărți! O abordare holistică grozavă și atât de practică! Nu am citit niciodată multe cărți ca aceasta! Un prieten de-al meu, chiropractician, mi-a spus că această carte ar trebui tradusă în cât mai multe limbi posibil, în beneficiul omenirii! . – DonAceastă carte este dovada că ne putem vindeca trup-minte-suflet… M-a durut atât de tare când am căzut. Dar am și mutat munții din loc atunci când m-am ridicat... Așa că vă rog din suflet, pe voi, pe cei care cred că e imposibil să-ți schimbi viața. Vă rog să nu-i deranjați pe cei care știu că e posibil! Această carte este dovada că ne putem vindeca trup-minte-suflet.  – Cat  Fragment Moartea este o parte integrantă a trecerii prin suferință. În suferință, ni se oferă ocazia de a muri pentru acele perspective și atașamente vechi, obosite, care ne împiedică să mergem mai departe, și pentru vechile imagini ale sinelui, care nu mai funcționează cum ar trebui. Murim pentru relațiile de care nu mai avem nevoie, murim pentru amintirile din trecutul îndepărtat și murim pentru așteptările legate de viitor. Pulsul vieții este format din cicluri și ritmuri. Există un ritm al anotimpurilor și al mareelor oceanice; există cicluri în creșterea plantelor și în alternanța zi‒noapte. Fie că vorbim despre viața unei stele, a unei planete, a unui copac sau a unei ființe umane, există cicluri observabile de naștere, tinerețe, maturitate, bătrânețe și moarte. Există mișcări ciclice în ciclul menstrual feminin, ritmuri distincte ale bătăilor inimii umane și un model de respirație ritmică a plămânilor. Există ritmuri diferite pentru învățare și muncă, precum și ritmuri de expansiune și contracție emoțională. Calea vindecarii - Florentina Fântânaru, Constantin Dulcan O carte care îți răspunde la întrebări:  ·      Care sunt secretele longevității?·      Cum ne putem folosi subconștienul în procesul de vindecare?·      Ce impact au gândurile și emoțiile negative asupra sănătății noastre?·      Poate rugăciunea să contribuie la vindecare?·      Cum putem lua decizii dificile, urmându-ne mintea sau inima?·      Ce putem face pentru ne recupera energia după o zi stresantă? Un dialog care te pune pe gânduri  În lumea noastră tot mai încrâncenată, tot mai măcinată de boli și suferință, Profesorul Dumitru Constantin Dulcan ne invită să descoperim cheia vindecării în interiorul nostru, acolo unde se ascunde o adevărată comoară de resurse pusă în noi de Univers. Savant vizionar, profesor, neurolog, psihiatru, filosof al științei și scriitor, Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan pune în acest dialog revelator purtat cu Florentina Fântânaru esența cercetărilor sale de-o viață, oferind cititorilor sfaturi practice pentru o viață trăită în armon
78900 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review