76390 products
Pachet Relații complicate

Pachet Relații complicate

RRP: 98.9 lei

69 lei

Product Details

PREZENTARE FOARTE BINE, MULȚUMESC  După ce s-a remarcat ca maestră a comediei, în calitate de co-scenarist al unor seriale sclipitor de inteligente și debordând de umor situațional, ca Schitt's Creek sau Working Moms, Monica Heisey debutează în literatură cu un roman savuros, unde își folosește spiritul satiric și inventivitatea comică pentru a investiga un divorț modern, cu toate complicațiile și crizele lui.  Maggie se simte bine. Foarte bine, mulțumesc. Desigur, e falită, bate pasul pe loc cu teza ei de masterat pe un subiect obscur, iar căsătoria ei a durat doar 608 zile. Dar la venerabila vârstă de 29 de ani, Maggie e hotărâtă să-și trăiască din plin noua viață de Divorțată Surprinzător de Tânără™.  Peripețiile lui Maggie pe aplicațiile de dating și experimentarea unor hobby-uri noi împreună cu prieteni mai vechi stârnesc hohote de râs, dar, dincolo de ele, autoarea sugerează subtil dezorientarea, disperarea și nevoia din ce în ce mai acută de sens și stabilitate.  Monica Heisey îți oferă veselie și sensibilitate, superficialitate și profunzime, și o viziune personală, intensă și neașteptată asupra ideii de iubire în zilele noastre.  RECENZII FOARTE BINE, MULȚUMESC    Heisey captează perfect realitatea unei despărțiri urâte, și e cât se poate de înviorător. Să luăm în calcul și distribuția absolut adorabilă, și obținem comedia antiromantică perfectă. – Bust Magazine O tânără divorțată rătăcește prin hățișurile aventurilor amoroase moderne, ale prieteniilor adulte, ale tulburărilor emoționale și ale descoperirii de sine în acest roman tragicomic. Momente de durere sinceră, bucurie și autointerogatoriu se combină cu umor negru, pentru a crea un roman care izbutește să rămână captivant chiar și atunci când Maggie are o prăbușire inevitabilă. Foarte bine, mulțumesc e un roman formator pentru adulți care încearcă să se conecteze în epoca aplicațiilor. – Shelf Awareness  Comediana și scenarista TV Heisey livrează un roman de debut cuceritor de debut despre o candidată la doctorat care-și pierde busola după divorț. Cartea e foarte amuzantă chiar și în celr mai întunecate momente, iar modul în care Heisey ironizează viața urbană a milenialilor e foarte inspirat. Cititorii vor devora acest Jurnal al lui Bridget Jones conceput pentru epoca smartphone. – Publishers Weekly PREZENTARE INIMI CĂLĂTOARE  Cum e să rămâi singură, după zece ani de căsătorie fericită? Cum e să te pomeneşti din nou pe scena de dating, mai ales aceea a unui oraş mare cum e New York-ul, fără să cunoşti jocurile şi trucurile aventurierilor de ocazie? Mai există vreo şansă la dragoste?  Anna Venier are 33 de ani şi e o antreprenoare de succes. În acelaşi timp, e o femeie singură şi vulnerabilă, după o îndelungată suferinţă: soţul ei, sufletul ei pereche, Marco, a murit de cancer. Patru ani mai târziu, Anna decide să-şi acorde o nouă şansă la iubire, dar scena de dating nu e uşoară pentru o femeie trecută de 30 de ani, naivă şi deloc versată în jocurile seducţiei urbane. Printre bărbaţi care nu ştiu ce vor, bărbaţi care vor doar o cucerire uşoară şi fără responsabilităţi şi bărbaţi care au intenţii onorabile, dar de care nu se simte atrasă, Anna decide să renunţe la idealul unui Făt Frumos pe cal alb şi să găsească un compromis. Care va fi acesta în cele din urmă?  RECENZII INIMI CĂLĂTOARE   Anna e o protagonistă care ştie că e plină de contradicţii şi încearcă să găsească echilibrul între diferitele ei laturi: Anna - rock şi Anna - teama. Anna ar putea să fie o prietenă a mea. Anna aş putea fi eu . – Viviana's Books.   O Carrie Bradshaw în carne şi oase cu un New York sclipitor şi plin de viaţă în fundal. – Esmeralda Viaggi e Libri   Inimi călătoare e un roman înviorător, inovativ şi sclipitor, Drama doliului şi modurile în care îi putem supravieţui dau miză şi autenticitate poveştii. –Valigia del tempo   O carte frumoasă care te emoţionează, care te îndeamnă să crezi mai mult în tine, care te învaţă că viaţa nu e niciodată simplă, dar merită întotdeauna trăită, dar în calitate de protagonist, nu de simplu spectator. O carte care vorbeşte despre bucurie, suferinţă, emoţii, sentimente, iubire. Dacă e iubire de o zi, de o viaţă sau, pur şi simplu, o explorare până pe celălalt mal al râului, care să ne ghideze spre renaştere. – Ana, Amazon   Frumos, intens, provocator, autentic, intim, romanul Inimi călătoare atinge corzile sufletului pentru că vorbeşte despre Anna Venier şi, totodată, câte puţin despre fiecare dintre noi. E vorba de dificultatea unui nou început, despre puterea interioară necesară pentru a pune punct şi a ne oferi nouă înşine şansa de a scrie pagini noi, fără a nega sentimentele capitolelor precedente . – Alex, Amazo
76390 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review