RRP: 147 lei
69 leiProduct Details
Una dintre cele mai bine vândute autoare New York Times și USA Today Pasiunea – cartea romantică numărul 1 de pe Amazon în anul publicăriiSeria Driven este ecranizată de PassionflixDriven: Ispita, Pasiunea, CiocnireaConduse de ispită, alimentate cu pasiune, inimile lor s-au ciocnit iar viața a devenit o cursă contracronometru la finalul căreia îi așteaptă iubirea. Vor reuși Colton și Rylee să treacă linia de sosire împreună?Sunt excepția de la regulă...Într-o lume plină de femei gata să îi cadă pradă, sunt o provocare pentru Colton Donavan, ticălos și dureros de chipeș. Un bărbat obișnuit să obțină tot ceea ce își dorește în toate aspectele vieții. El este rebelul nesăbuit, care se aventurează în permanență pe marginea aceea subțire și periculoasă a prăpastiei, fie că este pe sau în afara pistei de mașini.Colton intră în viața mea ca o tornadă: mă face să îmi pierd controlul, îmi testează vulnerabilitățile dincolo de limitele lor și străpunge neintenționat zidul protector din jurul inimii mele pe cale să se vindece, ruinându-mi lumea pe care mi-am reconstruit-o cu multă grijă, disciplină și rigurozitate.Nu-i pot oferi ceea ce vrea, iar el nu-mi poate oferi ceea ce am nevoie. Dar, pătrunzând dincolo de exteriorul său rafinat, în secretele întunecate ale sufletului său distrus, pot reuși oare să stau departe de el?Atracţia noastră este incontestabilă. Nevoia noastră individuală de control absolut este de neclintit. Dar, când lumile noastre se ciocnesc, este atracţia suficientă pentru a ne aduce împreună sau secretele noastre nebănuite și bătălia orgoliilor ne vor forța să ne înstrăinăm?RecenziiÎți pune stăpânire pe inimă Când am dat de rezumatul acestei cărți, am știut deja că vreau s-o citesc cât mai repede. Ador enorm cursele de mașini! La fel cum îi ador și pe protagoniști: Colton Donavan – cuceritor, sexy, iar Rylee Thomas – dulce, timidă. Ambii au răni adânci în suflet și nu s-au gândit niciodată că împreună pot descoperi dragostea vieții lor. Această poveste îți va pune stăpânire pe inimă și nu îi va da drumul prea curând. – Valerie Forness, Amazon5 stele! 5 stele! Ador această carte! Colton și Rylee sunt perfecți împreună. Colton are atât de multe probleme nerezolvate dintr-o copilărie tulburătoare, încât te face să vrei să-l îmbrățișezi. A fost foarte plăcut să-l văd coborând garda pentru a o lăsa pe Rylee să-i intre în suflet. În plus, îmi plac toate cântecele menționate, selecția a fost perfectă pentru această carte. O serie minunată! – Shyralf, GoodreadsAbsolut uimitoare! Am devenit captivă în poveste datorită chimiei incontestabile dintre Rylee și Colton, secretelor pe care le ascundeau amândoi și suspansului prezent constant. Am rămas trează de mai multe ori în orele târzii ale nopții doar pentru a mai termina încă un capitol. Povestea este fascinantă și convingătoare. Pot spune ca Ispita este una dintre cărțile mele preferate de anul acesta. Absolut uimitoare! – Stephanie, AmazonO poveste de dragoste dureroasă, dar totuși fascinantă Ispita este o poveste de dragoste dureroasă, dar totuși fascinantă. Atât Colton, cât și Rylee sunt răniți profund și se luptă constant cu demonii lor. Totuși, se atrag atât de mult încât, indiferent de ceea ce fac, nu pot sta la distanță. Acest volum este piesa de început perfectă pentru ceea ce știu că va fi o serie incredibilă! – Jennifer Rappaport, AmazonUluitor. Intens. Emoţionant! O poveste de dragoste fermecătoare care este incredibil de emoționantă, uluitor de romantică, plină de inspirație și încărcată cu toate senzațiile. Mi-au plăcut tachinările dulci, sarcasmul și spiritul dramatic. Am simțit tot ce au experimentat personajele. De la sfâșierea sufletului până la momentele pline de bucurie, emoțiile au radiat dintre pagini. – N. Hesse, AmazonComic, captivant, emoționant Romanul este comic, captivant, emoționant... are totul! Și cel mai important: îl are pe fermecătorul Colton Donavan. – Aestas Book BlogUn roman absolut delicios! O explozie de pasiune, suspans și dramă, Ciocnirea este un roman absolut delicios care trezește toate emoțiile posibile în cititor. - Cara Arthur, Goodreads Reviews Mi-a depășit toate așteptările! Rylee și Colton ocupă un loc special în inima mea, iar K. Bromberg le-a oferit un final epic, fanstastic, pasional, perfect care mi-a întrecut toate așteptările. - Caitlin, Goodreads Reviews Rareori un autor poate aduce atât de multă emoție paginilor încât îmi atinge inima de parcă mi s-ar întâmpla chiar mie tot ce relatează. K. Bromberg a reușit asta cu desăvârșire. Nu vrei să ratezi această serie! Colton și Rylee rămân cu tine mult timp după ce ai terminat de citit. – Avid book reader, Amazon Această carte este atât de uimitoare încât nu am putut s-o las jos până la final. Dacă ți-a plăcut cartea 50 Shades of Grey, cu siguranță o vei devora pe aceasta. Eu am rămas cu mulți fluturi în stomac… și încă îmi stă gândul la Ace aka Colton, protagonistul sexy al poveștii. – Lo Bookfrantic, GoodreadUseful links
Carti BookzoneCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri BookzoneYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)