RRP: 304 lei
79 leiProduct Details
Sierra Simone este una dintre cele mai bine vândute autoare. Răstoarnă toate lucrurile pe dos, îți muncește sinapsele încercând să te scuture de prejudecăți și te provoacă să fii deschis, să cunoști înainte să judeci, să accepți și alte variante ale realității umane.Confesiunea unui preot - Vol.1Nu vrem să îți creăm așteptări false. În Confesiunea unui preot nu vei găsi o mărturisire religioasă și nici calea spre mântuire.Dar ce vei găsi, cu siguranță te va lua pe nepregătite!Tyler are 29 de ani, este preot și are parohia lui de 3 ani. A jurat celibat și legământ față de Dumnezeu și de atunci a reușit să-și înfrâneze toate pornirile omenești. Până apare EA. Poppy.Când iubirea vine îmbrăcată în ispită, cum poți să-i reziști?Slujba de la miezul nopții - Vol.2Biserica a rămas undeva în trecut, iar Dumnezeu pare să îl pedepsească pe Tyler pentru alegerile făcute. Credințele îi sunt zdruncinate, gândurile angoasate, doar iubirea față de Poppy rămâne la fel de puternică. Însă, apar atât de multe obstacole în calea lor, încât și sentimentele sunt puse la încercare.La 3 ani după ce Tyler a renunțat la sutană, făcând din iubire un altar personal, sensul vieții, vocația și încrederea în sine îi scapă printre degete. Mai mult decât atât, gelozia îi fură mințile și transformă relația cu Poppy într-un coșmar. Vor reuși cei doi să se regăsească și să-și recâștige încrederea?Gustul pacatului - Vol.3Ești pe cale să descoperi un bărbat irezistibil. Ca păcatul. O carte de-o senzualitate magnifică ce îți va arăta că opusurile se atrag, întotdeauna! Citește-o cu mintea deschisă și vei avea parte de emoții curajoase ce scot la iveală cele mai îndrăznețe fantezii pe care le-ai simțit vreodată. Gustul păcatului te cucerește cu o poveste de dragoste atipică ce abundă în detalii fierbinți. Sean, un bărbat posedat de dorință, se îndrăgostește de Zenny, o tânără cu sufletul pur de-o frumusețe ce ar putea a isca un război. Zenny se pregătește să devină măicuță, iar înainte de a face asta este îndemnată să guste din toate plăcerile vieții, să afle ce lucruri minunate poate simți și face un trup. Legătura dintre cei doi se va transforma dintr-un experiment al îndoielii într-o explorare trupească și sufletească deopotrivă.Descoperă o poveste de dragoste revelatoare, cu întorsături de situație excepționale, ce evoluează de la pagină la pagină de la cele mai simple emoții până la cele mai complexe freamăte ale sufletului. Gustul păcatului e o mărturisire de-o frumusețe aparte despre credință, dragoste, dorință, familie și sacrificiu. Regina Americii I-a fost frântă inima de două ori. Greer și-a promis că nu o să mai iubească niciodată. Totul până când se află față în față cu vicepreședintele și președintele. Acum, Greer este blocată între trecut și prezent, între plăcere și durere, între cei doi bărbați care tânjesc după atingerile sale, experimentând profunzimea iubirii dincolo de orice limită. Odată ce depășești limitele, este greu să te mai întorci la normal sau să îți dorești mai puțin. Prințul Americii Trioul controversat își continuă saga și ne poartă din punctul culminant al sfârșitului primului volum într-un alt punct culminant. Public ei se vor confrunta cu crize mondiale, conflicte politice, scandaluri și tragedii. Dar bătălia pe care o duc în spatele ușilor închise este cea care îi va defini și va face deliciul cititorilor. Printre secrete, minciuni, lăcomie, dorințe, trădare, gelozie și conspirații, vor lupta să se țină aproape unul de celălalt.O poveste absolut delicioasă din perspectiva lui Embry, care își sacrifică sufletul și iubirea pentru cavalerii triunghiului amoros. Regele Americii Se spune că fiecare erou are un defect fatal, un păcat ascuns, un punct slab care îi amenință viitorul. Păcatele lui Ash au fost dezvăluite, iar iubirea pentru prințul și regina sa îl împing la un pas de tragedie. Iubirea a fost dintotdeauna sfârșitul poveștii celor trei. Dar ar putea fi și sfârșitul lor.Ash a reușit să își transforme întreaga viață: de la un orfan care a crescut în sărăcie a ajuns cel mai puternic om de pe pământ. Și acum are din nou onoarea de a candida pentru președinția Statelor Unite ale Americii. Prima dată l-a avut pe cel mai bun prieten și iubit alături. De această dată este contracandidatul luiUseful links
Carti BookzoneCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri BookzoneYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)