Product Details
Călăuzită de pasiunea ei pentru Paris și de dorința de a oferi cititorilor informații riguros documentate, Mary McAuliffe ne spune una dintre cele mai frumoase povești ale îndrăgitei capitale a Franței.Dumas (tatăl și fiul), Hugo, Zola, Nadar, Manet, Monet sunt doar câteva dintre numele care s-au desăvârșit odată cu Parisul lui Napoleon al III-lea. La fel cum, sub strictețea lui Georges Haussmann, capitala franceză este demolată doar pentru ca ruinele sale să fie reinventate într-un oraș superb al arhitecturii, al artei, al literaturii și al iubirii. Inerent, unii artiști au fost direct afectați de transformările prin care a trecut urbea. Dispărând vechea lume care le-a inspirat creația, ei au fost revoltați până la paroxism și l-au considerat pe împăratul Napoleon al III-lea marele vinovat al tuturor neajunsurilor zilei.Se spune despre Paris că te cucerește cu adevărat numai după ce îl vizitezi. Însă în această carte, orașul luminilor este surprins în momentele devenirii sale, iar modul în care Mary McAuliffe îl descrie, acest punct de convergență a grandorii napoleoniene, a exigenței lui Haussmann, a artei în cele mai pure forme ale sale, a imaginii femeilor scăldate în lumina marilor bulevarde, aduce magnifica metropolă și în sufletul celor care nu l-au vizitat niciodată. De aceea, chiar de la primele pagini, autoarea sădește în sufletul cititorului o sămânță de nostalgie, un paradox al dorului de ceva netrăit, demult apus. Recrearea Parisului, de la un labirint medieval urban la orașul luminilor și bulevardelor, este readusă la viață în expunerea istorică a lui Mary McAuliffe... o poveste revelatoare și copleșitoare a unei perioade tumultoase și schimbătoare a Parisuluiˮ. Foreword Reviews Fiind cel mai frumos oraș al lumii, Parisul a fost conturat de-a lungul veacurilor de diferiți regi, împărați și președinți, dar, așa cum demonstrează în mod strălucit Mary McAuliffe în Paris. Napoleon al III-lea, baronul Haussmann și crearea unui oraș al visurilor, nimeni nu a avut un rol mai important în configurarea modernă a acestui oraș minunat decât Napoleon al III-lea și consilierul său în chestiuni urbanistice, baronul Georges Haussmann. Lecturând aceste însemnări, oricine poate înțelege cum au transformat cei doi un oraș cu alei înguste, locuințe insalubre și mirosuri pestilențiale într-un triumf al igienei necesare și al frumuseții fără pereche, realizând largile bulevarde și capodopere arhitecturale atât de admirate astăzi pretutindeni.ˮDAVID GARRARD LOWE, președinte al Beaux Arts Alliance și autorul cărții Lost Chicago Dacă doriți să aflați cum a ajuns Parisul să arate ca acum, citiți această carte! Mary McAuliffe a scris o relatare palpitantă a politicilor și afacerilor din spatele vestitelor bulevarde ale lui Haussmann. Împletind viețile artiștilor și scriitorilor cu povestea transformării orașului, Paris constituie și o istorie documentată a Franței celui de-Al Doilea Imperiu și a sfârșitului său lipsit de glorie.ˮ DAVID BELLOS, autorul The Novel of the Century: The Extraordinary Adventure of Les Misérables  Useful links
Carti CorintCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri CorintYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)