RRP: 30 lei
24.9 leiProduct Details
Pip și Posy sunt cei mai buni prieteni, dar, uneori, vor să se joace în mod diferit. Într-o zi, Pip se împrietenește cu un melc iar Posy îl sperie cu joaca ei zgomotoasă. Iepurașul Pip se supără tare! Oare vor reuși cei doi să se împace și să-și accepte diferențele? Cu siguranță, doar sunt atât de buni prieteni. Cei mici resimt intens emoții precum tristețea sau chiar furia și au nevoie de ajutor pentru a depăși situațiile dificile. Povestea personajelor Pip și Posy îi poate învăța să depășească mai ușor problemele și să îi respecte pe cei de lângă ei, chiar și atunci când aceștia se comportă altfel decât și-ar dori.Despre seria Pip și Posy: Pip și Posy îi ajută pe cei mici să își înțeleagă emoțiile și să descopere bucuria prieteniei!Cărțile din seria Pip și Posy îi învață pe cei mici lecții simple despre onestitate, generozitate, bunătate și empatie cu ajutorul unor povești simpatice inspirate de universul copilăriei.Vârsta: 2-4 ani Cu ajutorul lui Pip și Posy cei mici vor învăța: · Cum să împartă jucăriile cu ceilalți și să devină mai generoși · Cum să își recunoască greșelile și să își ceară scuze · Cum să înțeleagă sentimentele celorlalți și să devină mai înțelegători · Cum să îi ierte pe ceilalți și să fie mai buni · Cum să îi accepte pe ceilalți așa cum sunt și să devină mai prietenoși Și, bineînțeles, vor înțelege că atunci când ai un prieten bun poți depăși orice obstacol! Mulțumim Pip și Posy!Recenzii Mesajul de încurajare a respectului reciproc strălucește cu ajutorul poveștii frumoase, a personajelor memorabile, a ilustrațiilor încântătoare și a textului clar și descriptiv. - MRLit, Amazon Reviews Copiii iubesc această carte! O poveste frumoasă despre prietenie, generozitate, bunătate; frumos spusă și ilustrată de Axel Scheffler în stilul său inimitabil. Recomand! – Susannah, Amazon Reviews Îmi place că în cărțile din seria Pip și Posy este vorba despre emoții extrem de reale pentru copii, cum ar fi cele care apar în momentele în care devin emotivi, sunt furioși, triști, fericiți, alinați. Copilul meu de 1 an și 10 luni iubește această serie. - Y. Yasui, Amazon ReviewUseful links
Carti BookzoneCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri BookzoneYou`ve viewed 48 of 78882 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)