Product Details
Pandemia de COVID-19 a transformat dormitoarele în birouri, i-a ațâțat pe cei tineri împotriva celor bătrâni și a adâncit prăpastia dintre bogați și săraci, dintre roșii și albaștri, purtătorii de mască și cei care o urăsc. Unele firme precum Peleton, compania de echipamente pentru exerciții fizice la domiciliu, Zoom — producătorul de soft pentru videoconferințe — și Amazon s-au trezit strivite de avalanșa cererilor din partea consumatorilor. Altele precum restaurantele, hotelurile, turismul și divertismentul se chinuie să scape de la pieire.Dar, așa cum susține Scott Galloway, pandemia nu reprezintă atât un agent de schimbare, cât un accelerator al unor tendințe deja existente. În Post Corona, el conturează parametrii crizei și oportunitățile care se află înaintea noastră. Unele companii precum puternicele monopoluri tech vor prospera datorită fenomenului disruptiv. Alte industrii precum învățământul universitar se vor strădui să mențină o propunere de valoare care nu-și mai are rostul într-o perioadă în care nu mai putem sta unul lângă altul. Iar pandemia a accelerat tendințe mai profunde ale guvernului și ale societății, scoțând la iveală prăpastia tot mai mare dintre imaginea de tărâm al oportunității pe care o avem despre America și realitatea îngrijorătoare a bunăstării noastre aflate în declin.Cu umorul și stilul său înfigăreț, combinate cu o abordare economică foarte precisă și cu o doză ocazională de mânie justificată, Galloway ne oferă avertismente și speranțe în egală măsură. După cum spune el, națiunea noastră nu a apărut accidental, ea a fost modelată. Noi am ales această cale – nicio tendință nu este permanentă și poate fi înrăutățită sau ajustatăUseful links
Carti PublicaCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti AlbastruCarti Albastru PublicaYou`ve viewed 48 of 76366 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)