78900 products
Primul meu fum

Primul meu fum

Product Details

Publicarea unei cărţi despre fumat în plin discurs al sănătăţii normativizate, în care Fumatul dăunează grav sănătăţii, Fumatul duce la impotenţă, Fumatul provoacă cancer pulmonar, care este letal etc., merge din capul locului în contratimp cu pulsul vremii . După ce a fost trimis în valuri, cerculeţe şi spirale pe toate canalele lumii civilizate , fumul iese din ce în ce mai greu şi mai rar în spaţiul public, fiind împins încet, dar sigur către periferii sau către sfera din ce în ce mai restrânsă a privatului. Timpul pentru literatura intoxicării a trecut şi el, deşi cantitatea de cerneală consumată în jurul fumatului a rămas relativ constantă. Dacă acum două sute de ani începeau poezia fumatului şi apologia combustibililor (de la nicotină, la opiu), la începutul secolului abia trecut pofta pentru fumat a fost cultivată în masă şi, potrivit istoricilor tutunului, doar religia consuma mai multă hârtie în diseminarea ei decât literatura construită în jurul fumatului şi-a subspeciilor lui. Încă o sută de ani mai târziu, şarpele îşi înghite coada şi toată literatura oficială a fumatului fie se medicalizează, fie se transformă în propagandă anti & derivatele ei, ghidurile de self-help în lupta cu flagelul . În contratimp, cu atât mai mult cu cât cele 28 de istorii personale al căror declanşator a fost tema Primul meu fum, sunt revizitări, de la distanţe mai mici sau mai mari, ale unui moment (de cele mai multe ori) fondator al propriilor mitologii. Şi cum, de cele mai multe ori primele fumuri ne ies prin nări sau pe gură (în cazuri mai serioase, unii spun că le-ar fi ieşit fum prin urechi) în timpul procesului de construire a ceea ce numim identitate - în adolescenţă, cu toate variabilele ei -, poveştile decupează cadre-cheie din laboratorale bografice ale autorilor. Rădăcinile adânci ale fumului, în vremea pe când era unul dintre mediatorii de bază dintre zei şi pământeni, s-au păstrat, în forme diferit camuflate, în primele impulsuri de-a testa ce se-ntâmplă dacă scoţi fum dintr-unul din fructele oprite ale meniului social, insinuându-se apoi în ritualurile zilnice ale fumătorilor deja convertiţi.Semnează: Michele Bressan, Cheloo (Paraziţii), Livius Ciocârlie, Alex Cistelecan, Andrei Codrescu, Paul Dunca, Vasile Ernu, Şerban Foarţă, Miron Ghiu, Vera Ion, Aurora Liiceanu, Mitoş Micleuşanu, Cristian Neagoe, Philip O'Ceallaigh, Lia Perjovschi, Antoaneta Ralian, Costi Rogozanu, Adrian Schiop, Dan Sociu, Dan Stanciu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Jean Lorin Sterian, Vava Ştefănescu, Lucia T, Răzvan Ţupa, Elena Vlădăreanu.Prima dată a fost aleasă câştigătoarea secţiunii  Cea mai bună colecţie  la Gala Bun de Tipar în 2012.Citiţi prefaţa cărţii pe Liternet.Citiţi câteva fragmente din carte pe Liternet. Citiţi fragmente din carte pe TOTB.ro.Citiţi articolul lui Liviu Ornea în Observator cultural.Deschideţi-vă pofta de Primul meu fum cu restul colajelor postate pe contul nostru de Flickr. Citeşte un fragment din carte în ArtActMagazine
78900 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review