Product Details
Din 1986 incoace, subiectele pe care le trateaza aceasta carte au ajuns sa fie mai vizibile, mai acceptate de catre membrii bisericilor, de catre pastori si de catre slujitori confesionali. De asemenea, ele sunt mai controversate, iar unii li se impotrivesc cu si mai multa fervoare, ele constituind un subiect adesea discutat in grupurile de dezbateri din biserici si cu ocazia altor intalniri confesionale. Atentia acordata doctrinelor harului este buna; este potrivit sa te gandesti serios la sfintenia lui Dumnezeu, la suveranitatea Sa si la planul Sau eficace, si infinit de intelept de a-i justifica pe pacatosi, care se afla sub blestemul Legii Sale. Pentru unii, aceste doctrine dau nastere unui cadru de dragoste, de umilinta, de bucurie si de recunostinta, unor vieti si lucrari transformate, iar, in acelasi timp, pentru cei care la suprafata marturisesc aceeasi credinta crestina, ele dau nastere unei impotriviri aprinse, resentimentului, temerii si strategiilor de a-I exclude pe cei care le marturisesc cu afectiune. Acest fenomen trist ne pune in fata unui mister, dar este probabil normal. Multi dintre sustinatorii plini de zel si perseverenti ai doctrinelor harului s-au impotrivit candva acestora.Useful links
Carti ScriptumCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri ScriptumYou`ve viewed 48 of 79023 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)