• Puterea prezentului. Editia a VI-a
Puterea prezentului. Editia a VI-a

Puterea prezentului. Editia a VI-a

38.25 lei

Description

Puterea prezentului cuprinde un sistem de convingeri conform căruia este benefic să trăim ancoraţi în prezent. Filozofia cărţii pledează pentru debarasarea de corpul-durere, o forţă distructivă pe care o exercită mintea şi egoul asupra corpului. Lucrarea este un bestseller tradus în 33 de limbi şi se bucură de apreciere din partea multor celebrităţi, cum ar fi Oprah Winfrey, care a declarat că este una dintre cărţile ei preferate, şi actori renumiţi, precum Meg Ryan şi Jim Carrey.The New York TimesÎn cărţile sale, Tolle nu urmăreşte inducerea unei transformări spirituale subite în rândurile cititorilor, ci doreşte, mai curând, să împărtăşească o viziune complexă asupra psihologiei umane, ale cărei rădăcini merg până la budism, hinduism şi islamul sufit. Majoritatea oamenilor nu trăiesc cu adevărat în prezent, având senzaţia că momentul următor este mai important decât cel actual. Pentru unii, este cu adevărat revelator să conştientizezi că-ţi trăieşti viaţa chiar acum.Oliver Burkeman, The GuardianMesajul cărţii de faţă este pe cât de simplu, pe atât de revelator: dacă alegem să trăim în prezent, ne dăm şansa de a avea o viaţă fericită. Pentru a ajunge însă acolo, trebuie să ne răspundem la o întrebare: imaginea pe care o avem asupra realităţii este, într-adevăr, cea mai adecvată? Ne reprezintă cu adevărat? Ştim cine suntem, care este puterea noastră reală şi în ce constă aceasta de fapt? Prin răspunsurile sale la aceste întrebări, autorul ne iniţiază într-o călătorie spirituală prin care învăţăm să depăşim locurile comune ale gândirii cotidiene. Cea mai înrădăcinată prejudecată este aceea că suntem totuna cu ceea ce gândim.În urma lecturii, ajungem să fim cu adevărat împăcaţi cu noi înşine şi cu ceilalţi. Ne descoperim sinele autentic, complet şi perfect.Conştientizând faptul că suntem Fiinţa din spatele gândirii, liniştea din spatele zgomotului minţii, iubirea şi bucuria din spatele durerii, ajungem la libertate, s

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer