Product Details
Exista un Rege al lumii ? Este el un Rege al tuturor regilor ? Si daca da, unde se afla si cum putem ajunge la el? Asemenea intrebari pot sa apara intr-o minte moderna, obisnuita cu evaluari cantitative, insa ceea ce René Guénon a vrut sa transmita in studiul sau omonim este, de fapt: Cum si in ce forma, prin cine si prin ce actioneaza Principiul (Dumnezeu) in manifestarea universala, in lume .Regele lumii abunda in trimiteri la Ezoterismul lui Dante, autor in opera caruia Guénon a deslusit mai multe despre existenta si activitatea oculta a anumitor Ordine cavaleresti care, in acceptiunea sa, fac legatura in lumea vizibila cu centrul nevazut al lumii, guvernat de acest Rege misterios. Acesta este si motivul pentru care am considerat ca este potrivit ca cele doua studii sa apara in acelasi volum. René Guénon exploreaza sensurile ascunse ale Divinei Comedii si cu precadere sensul initiatic, re-prezentand principiul tuturor celorlalte, unificandu-le si coordonandu-le.Dincolo de relatarea poetica propriu-zisa (sensul literal), in Divina Comedie a lui Dante cei mai multi comentatori au remarcat un sens filosofico-teologic si unul politic si social, dar sensul initiatic, metafizic, cu caracter profund ezoteric nu este la indemana oricui. Orientandu-se catre acesta, Guénon subliniaza ideea ca Ordinul Templierilor era un ordin monastic si cavaleresc si, in acelasi timp, principala organizatie initiatica din Occidentul Evului Mediu. Insa urmele sale sunt prezente pana in zilele noastre, iar noua ne revine sarcina sa le cercetam pentru a redescoperi, poate, initieri candva stiute legate de ascensiunea catre acest Rege al lumii si manifestarea sa universalaUseful links
Carti HeraldCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti MaroCarti Maro HeraldYou`ve viewed 48 of 76465 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)