RRP: 99.9 lei
54.95 leiProduct Details
Icirc;n cei o sută de ani care au trecut de la incheierea războiului, discursul istoriografic asupra acestuia s-a diversificat foarte mult. Icirc;n primele decenii, prioritate au avut aspectele diplomatice și cele militare, iar bdquo;istoria bătălieildquo; a fost vedeta cercetarii. Pe măsură ce generațiile s-au schimbat, arhivele s-au deschis, iar memorialistica participanților a devenit consistentă, au fost abordate și multe alte aspecte ndash; situația populației din spatele frontului, rolul femeii in conflict, voluntariatul, prizonieratul, regimul de ocupație a unor teritorii de către beligeranți, epidemiile, refugiații, viața intelectuală, literatura de război, evoluția artelor, propaganda, spionajul, victimele (morți, răniți, invalizi, orfani etc.), cultul eroilor, soarta foștilor combatanți, impactul războiului asupra Europei și a lumii etc. S-a acumulat o istoriografie imensă, ceea ce a inlesnit cunoașterea mai profundă, mai aplicată a primului conflict major al erei industriale. Și totuși, la un secol distanță, Marele Război rămacirc;ne unul dintre cele mai neințelese fenomene din istoria modernă și contemporană a Europei și a lumii. Celebra intrebare Quid est veritas? (bdquo;Ce este adevărul?ldquo;) este perfect justificabilă și pentru perioada 1914ndash;1918.Useful links
Carti LiteraCarti fabricate de LiteraCarti Reduceri de la 50%Carti MaroCarti Maro LiteraYou`ve viewed 48 of 76387 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)