Product Details
Volumul de fata cuprinde o parte dintre scrisorile trimise intre 1979 si 1982 de Vaclav Havel primei sale sotii, Olga, in timpul detentiei sale pe motive politice. Corespondenta incepe in perioada interogatoriului celor care au semnat Carta 77 si care au colaborat la Comisia pentru Apararea Persecutatilor pe Nedrept, initiata de Havel si de sotia sa. Dupa inchisoarea de la Ruzyne, si-a executat sentinta in alte centre, de unde a continuat sa-i scrie Olgai, o data pe saptamana.Singurul canal de comunicare cu exteriorul, scrisorile lui Havel arhiveaza un intreg sistem uman, disecand probleme de viata si de moarte , cum ar fi ideea de responsabilitate individuala si natura credintei sau seductia periculoasa a ideologiilor, fara sa scape din vedere micile detalii de bucatarie interna. Corespondenta cu Olga, disidenta la randul ei, reconstruieste un Havel umanizat, impresionantul sau profil moral fiind punctat de slabiciuni casnice. Aceste scrisori-manifest, elaborate in ceea ce viitorul presedinte avea sa numeasca marea scoala a autocontrolului , fac din Havel un personaj mult mat complex. De la reflectii filozofice si consideratii despre teatru, vocea sotului trece la sfaturi paternaliste sau la remarci malitioase, Scrisorile starnind, la aparitia lor, reactii in randul feministelor.Vaclav Havel (n. 1936) a fost ultimul presedinte al Cehoslovaciei si primul presedinte al Republicii Cehe. Disident prin vocatie, a facut mutari esentiale pe tabla Cartei 77, celebrul manual al drepturilor omului si, dupa Primavara de la Praga, a ajuns pe culmile Revolutiei de Catifea. Poet inainte sa fie politician, Havel este autor a numeroase piese de teatru si eseuri, pasionat de jazz, fan Frank Zappa si Velvet UndergroundUseful links
Carti Grupul ArtCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti Albastru navyCarti Albastru navy Grupul ArtYou`ve viewed 48 of 76465 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)