Product Details
Volumul pe care îl aveţi în mâini nu oferă reţete, ci descrie, cu atenţie la detalii şi mult umor, problemele pe care le are sau pe care le-ar putea întâmpina cuplul căsătorit, sugerând câteva posibile rezolvări. Mai presus de toate, căsnicia fericită, dar şi repararea uneia afectate depind de efortul pe care partenerii sunt dispuşi să-l depună pentru a-şi arăta, mărturisi şi reînvia, în felurite chipuri, iubirea care i-a adus, la început, împreună.Zig Ziglar nu este un idealist şi nici un om naiv. Cartea lui asumă premisa creştină a căderii originare. Altfel spus, există conflict în orice cuplu şi fiecare căsnicie trece prin perioade grele. Uneori, partenerii au de înfruntat adevărate dezastre casnice. În aceste situaţii, de multe ori, soţul şi soţia decid să divorţeze eveniment pe care Ziglar îl consideră catastrofa catastrofelor pentru cei implicaţi direct, pentru familie în sens larg dar, mai ales, pentru copii. Totuşi, ca de multe ori în viaţă, există soluţii şi pentru ieşirea din impasuri de acest fel.De același autor laCurtea Veche Publishing:Motive pentru a zâmbiDincolo de vârfPutem creşte copii buni într-o lume negativă! Alte motive pentru a zâmbi Gândeşte optimist într-o lume cenuşie. Speranţă în lupta cu grijile zilniceDe la bine la excelent. Fă-ţi viaţa mai frumoasă!Curs de vânzări -Cum să vinzi orice oricuUseful links
Carti Curtea VecheCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti CoraiCarti Corai Curtea VecheYou`ve viewed 48 of 76366 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)