Product Details
Roman distins cu Premiul Special pentru Proză în cadrul Concursului Național de Creație Literară Vasile Voiculescu 2015 *** Soldați ai terebentinei nu e un roman despre adolescența turbulentă a unui individ, așa cum ar putea părea la prima vedere, ci o încercare de creionare a unui mod de viață al tinerilor rebeli ai anilor 90. E o lume abulică, candid iresponsabilă și self-destructive, indicând falimentul social-moral al unei ieșiri brutale din timp. Meritul lui Coloja este de a fi găsit acea linie foarte subțire unde experiența absurdă și teribilistă a dependentului de droguri nu se transformă în pildă morală. Totul e senzorial în acest roman. Realitatea factuală le e străină personajelor, ele trăiesc îndărătul cutiei lor craniene într-un scenariu care are doar tangențe accidentale cu cotidianul plictisitor al celorlalți. Resorturile intime sunt greu de depistat, dar Coloja nici nu-și propune să scrie un roman psihologic, de genul celor care îmbină povața cu exemplul negativ, ci doar să prezinte, cât mai convingător cu putință, resturile de vise și demoni ale generației cu plete a anilor 90 dintr-o Românie pestriță și resentimentară. Soldați ai terebentinei este o carte care, cu puţin noroc, poate deveni un roman-cult al celor care nu vor să uite mirosul de scenă încinsă, de ghete grele, de geacă de piele. De libertate, after all. (Dan-Liviu Boeriu) Mai mult decât portretul unei generații și mai mult decât drama unui tânăr menit să își proiecteze individualitatea pe fondul unui conformism rigid , Soldați ai terebentinei spune o poveste tulburătoare, în captivantul stil al ficțiunii transgresive pure și dure. În anii `90, la începuturile timide ale democrației în Romania, o generație de rockeri trăia, petrecea, și sfida prin simpla prezență normele și regulile societății mainstream . O carte-monografie a oamenilor liberi, peste care se suprapun elemente de halucinație și transgresie din real în ireal, demne de Fight Club sau Requiem for a dream , romanul lui Răzvan T. Coloja depășește granițele literaturii despre adolescenți rebeli , la fel cum depășește granițele cărților despre rockeri. Dincolo de aceste orizonturi limitative, romanul pune laolaltă personaje și situații, atitudini, sentimente și reacții dintre cele mai firești și posibile. Muzica este cea care dă tonul și însoțește pașii personajului-narator, iar nopțile de beție, trip-urile halucinogene, sexul, pogo-ul, micile nebunii și aventuri adolescentine, obsesia și revoluția se împletesc natural printre frânturile de viață surprinse de autor într-o poveste de o sinceritate zguduitoare. Ce înseamnă să fii rocker? Ce înseamnă să fi fost rocker în anii ’90? Ce gust are libertatea și pe ce muzică dansează ea? Ce înseamnă să cauți ceva fără să găsești și să pierzi ceva ce nu ai avut niciodată? Cât de toxică poate să fie o femeie? Și unde se termină fascinația pentru ea, ca să lase loc obsesiei? Dacă s-ar face un film despre Soldați ai terebentinei, acesta ar ieși Trainspotting , dar numai în regia lui Tyler Durden, sub privirea atotștiutoare a Marlei SingerUseful links
Carti CruxCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri CruxYou`ve viewed 48 of 76502 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)