• Spiritul locului. tinutul Bistrita Nasaud prin ochii scriitorilor
Spiritul locului. tinutul Bistrita Nasaud prin ochii scriitorilor

Spiritul locului. tinutul Bistrita Nasaud prin ochii scriitorilor

Description

Proiect editorial realizat sub egida Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Volum editat de Societatea Scriitorilor din Bistrița‑Năsăud în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj și periodicul Răsunetul cultural Coordonator proiect: Gabriela Ciornei Spiritul românesc e unic și cuprinde deopotrivă ardelenismul, moldovenismul, muntenismul sau oricum s‑ar numi particularismele din care se alcătuiește fizionomia sufletească a neamului nostru, cea mai unitară poate în toată lumea. Spiritul ardelean constituie numai o componentă a marelui duh românesc, dar cea mai prețioasă și mai caracteristică. Nu spun aceasta dintr‑o ieftină vanitate de ardelean. E aproape un loc comun constatarea că ardelenii au o concepție despre viață mai aspră, mai adâncă, mai etică. De aceea scriitorii ardeleni apar mai preocupați de anumite probleme ale vieții decât de străluciri formale. Literatura lor e totdeauna o manifestare de etnicism în primul rând, bucurie și mândria de‑a fi român și de‑a‑și dovedi românismul, o emulație cu ceilalți de alte neamuri de pe același pământ și din afară. Acestea nu împiedică pe cei talentați să realizeze opere trainice, fundamentale pentru toată literatura noastră. Etnicismul nu e povară în opera de artă, ci un spor de originalitate. Îmi place să cred că ardelenismul meu n‑a fost un obstacol pentru împlinirea operei mele și pătrunderea ei în largi straturi românești. Poate chiar dimpotrivă. (LIVIU REBREANU) Regiunea grănicerească, stimulată mai mult decât altele de reformele împăraţilor de la Viena, Maria Terezia și Iosif al II-lea, dintre anii 1740 și 1790, s-a ridicat înspre o anumită prosperitate, benefică deopotrivă pentru creșterea nivelului de civilizaţie și pentru coagularea ideilor de egalitate și libertate naţională ale românilor. Firește, au fost și drame sau chiar tragedii, precum revolta condusă de Tănase Todoran (1763), dar viaţa și-a urmat cursul, odată cu accentuarea mișcării pentru impunerea egalităţii românilor și confesiunilor lor cu celelalte naţiuni și confesiuni din Transilvania și pentru emanciparea de sub stăpânirea străină. Marile lecţii de istorie au fost trasate la 1848-1849 – când românii, inclusiv cei bistriţeni și năsăudeni, au elaborat programul de modernizare a spaţiului românesc pentru câteva decenii bune –, la înfiinţarea ASTREI din 1861 (cu despărţămintele sale), la fondarea Partidului Naţional Român (1869), la independenţa de stat absolută a României (1877), la proclamarea Regatului României (1881), la Memorandum (1892-1894) etc. O adevărată școală de cultură și de eliberare naţională a fost liceul (azi Colegiul Naţional) din Năsăud, cu a lui societate culturală a elevilor, intitulată Virtus Romana Rediviva , unde au studiat mari spirite ale neamului românesc, în frunte cu George Coșbuc, Iacob Mureșianu și Liviu Rebreanu. După 1918, orașul Bistriţa s-a ridicat mult ca centru românesc. Urmașii marilor bărbaţi care au făcut România Întregită fac azi biblioteci, centre culturale, reviste, între care și Răsunetul cultural. Ei, scriitorii, prin antologia Spiritul locului, gândită de Menuţ Maximinian, sfinţesc locul cu verbul lor și ne conving mereu că la început a fost Cuvântul . (IOAN-AUREL POP) Marile figuri literare – Rebreanu, Coșbuc, Blaga –, dar și toată Istoria mare și puzderia de istorii mărunte și deloc neînsemnate sunt aduse împreună în carte pentru a da consistență unei biografii comunitare. Vocile antologiei nu lasă în umbră nici un detaliu. Istorie, relief, literatură, obiceiuri, oameni de vază, istorisiri sentimental-nostalgice valorează spiritul locului, adăugându-i tușe și contururi inconfundabile. Spuneam altădată că locul și locuirea, atât de importante pentru cei ne-eliberați afectiv de mitologia locului și a obârșiilor , pot fi descrise, azi, abuziv, și ca handicapuri. Doar cei eliberați de ele ar fi echipați pentru întâlnirea cu altă lume. Nu e de trecut cu vederea faptul că globalizarea duce nu doar la miniaturizarea omului contemporan, ci și la ubicuizarea lui; inșii viitorului vor fi perfect interșanjabili, vor putea fi mutați în orice loc/casă, în orice limbă, căci apartenența, se zice, va fi facultativă și fără valoare. Însă, cel puțin deocamdată, Europa este alăturare și întrepătrundere de culturi naționale. Să negi acest lucru prea devreme înseamnă să anulezi esența însăși a Europei. Economicul nu are memorie și deci nu poate fi. Cultura, în schimb, este. Ea crește dimpreună cu un loc, o limbă, o istorie. Nu e întâmplătoare înmulțirea probelor de revenire, de întoarcere la reperele de obârșie pentru a nu rătăci primejdios drumul. Niciodată nu au apărut atât de multe, de ambițioase lucrări monografice despre o comunitate sau alta care se descriu prin apartenența la un loc anume. Spiritul locului e o secvență din harta identitară românească fără de care alcătuirea de Ținuturi și Țări românești și-ar pierde din greutate și sens. Probă și multele răspunsuri care au venit în întâmpinarea generoasei idei lansate de Menuț Maximin

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer