76502 products
Teo invata sa fie politicos

Teo invata sa fie politicos

RRP: 30 lei

20 lei

Product Details

Cunoaste-l pe TeoTeo este un iepuraș simpatic și expresiv pe care cei mici îl îndrăgesc cât ai spune Țup, țup, țup . Ca toți iepurașii, Teo e puțin sfios, însă cu ajutorul familiei sale învață să sară peste temeri și micile obstacole din viața de zi cu zi. Chiar și atunci când emoțiile urcă și se învârt, în inimă sau în burtică, cu sprijinul mamei, tatei și al bunicilor, Teo învață că și iepurașii pot fi curajoși, independenți și politicoși.  Cum îi ajută cărțile din seria Teo pe cei mici:Îi încurajează să comunice cu părinții sau cu alți adulți atunci când sunt speriați și să-și depășească temerile.Îi ajută să înțeleagă cât de importantă este politețea în interacțiunea cu ceilalți, indiferent de vârstăÎi învață că pot să încerce lucruri noi în fiecare zi, însă doar dacă mama și tata consideră că acele activități sunt potrivite pentru vârsta lor.Le oferă exemple de comportamente frumoase cu ajutorul unor situații simple în care se pot regăsi cu ușurință.Învățăm alături de TeoTeo învață să fie politicosNu-i deloc ușor să fii politicos atunci când acest lucru înseamnă să oferi un biscuit unui tovarăș de joacă! Politețea este un concept dificil de înțeles pentru cei mici, astfel că iepurașul Teo folosește o mulțime de exemple ușor de înțeles pentru a-i învăța să fie amabili cu cei din jur. Mulțumim, Teo!Cărțile din seria Teo îi ajută pe părinți să…Înțeleagă cu ce dificultăți se confruntă copiii lor atunci când întâlnesc situații noi.Reacționeze în mod calm și să le ofere sfaturi utile celor mici.Discute cu copiii despre importanța politeții și a curajului.Impună limite cu blândețe, fără a le distruge copiilor dorința de a încerca lucruri noi.Ne jucăm și învățăm cu TeoNu e deloc ușor să crești mare și curajos, așa că Teo le-a pregătit celor mici o mică surpriză la finalul fiecărei cărți: o activitate creativă și educativă care îi va ajuta să-și dezvolte imaginația, memoria și capacitatea de a recunoaște emoții precum frica, bucuria, tristețea sau furia. Mulțumim, Teo
76502 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review