78898 products
Tratamentul cognitiv-comportamental pentru tulburarea de personalitate de tip borderline

Tratamentul cognitiv-comportamental pentru tulburarea de personalitate de tip borderline

Product Details

DBT a fost prima psihoterapie pe care studiile controlate au demonstrat-o ca fiind eficientă pentru TPB. De atunci, a fost adaptată și testată pentru o gamă largă de alte tulburări greu de tratat care implică dereglarea emoțiilor. Dr. Marsha M. Linehan prezintă în acest volum de referință principiile specifice DBT, care combină creativ cele mai bune elemente din terapiile comportamentale, psihanalitice, strategice și altele utilizate în mod obișnuit. Dr. Linehan analizează aspectele borderline în părțile lor componente și dezvoltă o abordare sistematizată pentru fiecare dintre ele. Prima secțiune a cărții prezintă o privire de ansamblu asupra tulburării și stabilește un cadru teoretic pentru a ghida terapia. A doua parte arată în detaliu cum trebuie evaluați pacienții borderline și cum se organizează și se prioritizează obiectivele tratamentului și țintele comportamentale. Miezul tratamentului este echilibrul dintre strategiile de acceptare și schimbare, atât în cadrul fiecărei interacțiuni terapeutice, cât și în timp. Pentru rezolvarea problemelor cu tulburarea de personalitate borderline, cartea oferă strategii specifice pentru managementul situațiilor, expunere, modificarea cognitivă și formarea abilităților. Abordând cele mai stresante comportamente ale pacientului pe care le întâlnesc terapeuții, cartea include o schiță pas cu pas pentru evaluarea riscului de sinucidere, gestionarea amenințărilor cu sinuciderea și lucrul cu comportamentul suicidar cronic. Sunt discutate și abordări integrative pentru probleme specifice precum crizele și întreruperile relației terapeutice. Cartea Tratamentul cognitiv-comportamental pentru tulburarea de personalitate de tip borderline reprezintă o resursă de neprețuit pentru toți profesioniștii care lucrează cu persoane cu TPB greu de tratat. Biblia DBT! Manualul cuprinzător de tratament al lui Linehan rămâne încă fără egal ca introducere completă și lucidă în DBT. Este o lectură esențială pentru terapeuți! - Dr. Charles R. Swenson, Departamentul de Psihiatrie, Facultatea de Medicină a Universității din Massachusetts  Dezvoltarea de către Marsha Linehan a unei abordări cognitiv-comportamentale asupra tulburării de personalitate borderline este o inovație atât de rară! Tehnicile ei sunt clare, pot fi predate și învățate și sunt de bun simț pentru terapeut și pacient. - Dr. Allen Frances Metoda propusă de dr. Marsha Linehan a devenit atât de utilizată de clinicieni, încât experții în tratamente psihosociale o consideră drept una dintre cele mai bune. Tehnicile ei au fost concepute pentru a se potrivi cu ceea ce funcționează cel mai bine pentru pacienții borderline. - Dr. Lester Luborsky Abordarea dr. Linehan este sensibilă, pragmatică și eficientă. Cel mai important, îi oferă terapeutului o perspectivă umană și sensibilă asupra persoanelor cu tulburare de personalitate borderline. - Dr. Mark Ciocca, Central New Hampshire Community Mental Health Center Recomandăm cu căldură acest text! - Buletinul Clinicii Menninger  Cartea reprezintă standardul de aur pentru tratamentul acestei categorii de diagnostic. - Behaviour Research and Therapy Este cel mai exigent și bine gândit plan de tratament pe care l-am văzut vreodată scris pentru orice tulburare... Am încercat să găsesc deficiențe în această carte. Nu găsesc niciuna. Este una dintre cele mai bune lucrări clinice de până acum. Indiferent de interesul clinic sau de cercetare, veți câștiga enorm din citirea acestei cărți.
78898 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review