Product Details
Dacă ți-ai cunoaște viitorul, ai încerca să-ți schimbi trecutul? Selecție a Clubului de carte GOOD MORNING AMERICA Cea mai așteptată carte a anului pentruPARADE & HUFFINGTON POST & POPSUGAR Una dintre cele mai bune cărți ale anului pentru editorii site-ului AMAZON Este Revelionul 1982, iar Oona Lockhart are toată viața înainte. La miezul nopții va împlini nouăsprezece ani, iar lunile care vin par să fie foarte importante. Oare ar fi bine să plece la Londra, să studieze economia, sau să rămână acasă, în Brooklyn, pentru a fi alături de prietenul său și a da frâu liber pasiunii ei pentru muzică? Numai că, exact când începe numărătoarea inversă până la venirea Anului Nou, tânăra leșină și se trezește peste treizeci și doi de ani, în trupul său îmbătrânit. Iar un străin prietenos o întâmpină într-o casă frumoasă și primitoare, asigurând-o că acela este căminul ei.Curând, Oona descoperă că, anual, în noapte de revelion, va călători, aleatoriu, în timp. Cine va fi, oare, anul următor? O mare filantroapă? O călătoare prin toate colțurile lumii? Soția unui bărbat cu care nu a făcut cunoștință încă? În situații și medii diferite, de vârste diferite, dar mereu aceeași, așa este Oona Lockhart și aceasta este viața ei complicată, surprinzătoare și de-a dreptul magică. Pe rând, tragică și triumfătoare, emoționantă și pilduitoare, tristă și jucăușă, aceasta este o carte care o să vă ridice moralul și o să vă redea bucuria de a trăi. The Guardian Surprinzătoare și emoționantă!Publishers Weekly Plină de epifanii și de surprize, Viața complicată a lui Oona Lockhart o să vă acapareze cu totul și se va dovedi imposibil de abandonat. USA TodaUseful links
Carti NemiraCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti CoraiCarti Corai NemiraYou`ve viewed 48 of 76388 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)