RRP: 56 lei
55.9 leiProduct Details
Cuvânt-înainte de Mihai-Răzvan UngureanuTraducere de Alex Bärnthaler-Nebejea Curtea imperială a lui Franz Joseph – evoluția ei instituțională, funcțiunile sale în raport cu nevoia de a asigura îndeplinirea obligațiilor monarhice, personajele (unele pitorești) – merita de mult atenția istoricului. Este un Univers în sine, care reproduce, la scară mică, arhitectura și elementele de rezistență ale Imperiului, dar și defectele sale structurale, eterogenitatea etnică și culturală, clivajele economice și sociale central-europene. Curtea imperiala – aparent debordând de rafinament și grație – constituia, în fapt, o societate închisă, crispată de reguli fixe, agitată de intrigi personale și de zvonuri, cu propria menajerie de funcționari aroganți, corupți și asociali. Gravitând în jurul familiei imperiale, pregătiți fiind în mod special pentru a-și oferi serviciile ori de câte ori se simțea nevoia, membrii Curții și-au apărat cu gelozie pozițiile, reîmprospătându-și rândurile prin proceduri de selecție cu totul aparte. În fond, știau totul sau aflau totul despre arhiducesele și arhiducii excentrici, despre aventurile unora și ale altora, despre fobiile și obsesiile lor – multe în contrast cu rigorismul public, aproape victorian, al Vienei. Cartea de față, care începe prin a schița o zi din viața lui Franz Joseph, oferă cititorului descrieri precise ale metabolismului discret al acestei societăți, dar și anecdote savuroase acumulate în aproape trei sferturi de veac habsburgic. (Mihai-Răzvan UngureanuUseful links
Carti PoliromCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri PoliromYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)