RRP: 30 lei
20 leiProduct Details
Cei mici au o mulțime de întrebări mari la care adulții trebuie să găsească răspunsuri pe înțelesul lor. Viața este delicată ca vântul îi ajută pe copii să înțeleagă dispariția unei persoane dragi, asemănând viața cu un vânt mereu în mișcare. Prezența vântului însuflețește natura, dar, atunci când nu-i mai putem simți adierea, orice mișcare încetează. Pornind de la această comparație, autoarea explorează emoțiile pe care le putem trăi atunci când o persoană iubită ne părăsește, cum putem face față dorului și cum îi putem păstra vie amintirea. RecenziiCartea perfectă pentru copiii noștri. Ne-am pierdut câinele și a fost o perioadă foarte dificilă pentru cei doi copii ai noștri (4 & 8). Cel mare chiar a dus cartea la școală, iar profesorii au folosit-o pentru a-i învăța și pe ceilalți copii. Cartea nu aderă la o anumită religie sau credință. - Ryan (Amazon, Reviews)Să ajuți un copil mic să înțeleagă un subiect precum moartea este o sarcină extrem de dificilă. Viața e delicată ca vântul este cartea de care orice adult grijuliu are nevoie pentru a aborda acest subiect cu un copil. Tristețea care apare atunci când o viață se stinge, dorul de o persoana dispărută și celebrarea vieții unei persoane, toate aceste aspecte sunt tratate într-o manieră potrivită pentru copii. Ilustrațiile fermecătoare în acuarelă se potrivesc de minune cu mesajul blând care ne arată cum putem opune iubirea, bunătatea și grija în fața tristeții și pierderii provocate de moarte. —Catholic Library WorlUseful links
Carti BookzoneCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti YellowCarti Yellow BookzoneYou`ve viewed 48 of 76525 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)