RRP: 39 lei
33 leiProduct Details
Ghid de utilizare a sistemului solar Un adevărat tur de forţă! - NatureTrăim cu impresia că sistemul nostru solar funcţionează cu precizia unui ceasornic sau a unui telescop. Şi, pe termen scurt, aşa şi este. Dar, dacă îi studiem întreaga istorie, vom descoperică planetele din care este alcătuit au vieţi foarte interesante, pline de evenimente neprevăzute.Spre exemplu, ştiaţi că pe Titan, satelitul lui Saturn, se găsesc lacuri de metan lichid înconjurate de dealuri şi văi, la fel ca pe Pământ înainte de apariţia vieţii? Sau că cel mai mare vulcan de pe Marte e de o sută de ori cât cel mai mare vulcan de pe Terra şi că cel mai mare canion marţian este de zece ori mai adânc decât Marele Canion? Sau că, dincolo de pătura de nori albi care o înconjoară, suprafaţalui Venus este presărată cu o mulţime de cratere de impact şi conuri vulcanice?Încununare a unei vieţi închinate astronomiei, fascinanta carte a lui Paul Murdin strânge laolaltă cele mai importante şi mai interesante descoperiridespre planete şi sateliţi, descriind totodată locul nostru în sistemul solar. Cu o scriitură elegantă şi inteligentă, noua carte a lui Murdin vădeşte pasiunea sa de o viaţă pentru astronomie şi, cu siguranţă, îi va delecta pe cei care îşi doresc o trecere în revistă a celor mai importante corpuri cereşti din sistemul nostru solar. - Publishers Weekly O carte extrem de antrenantă, care sintetizează cunoştinţele despre sistemul solar dobândite de-a lungul secolelor, evidenţiind totodată misterele pe care cercetătorii încă nu le-au elucidat. - Daily Mail O excelentă introducere în sistemul solar. – BooklistPaul Murdin (n. 1942) a lucrat ca astronom în Statele Unite, Australia, Anglia, Scoţia şi Spania. A fost cercetător (specializat în supernove, găuri negre şi stele neutronice), director de observator şi coordonator al politicilor de cercetare pentru guvernul britanic şi pentru Societatea Astronomică Regală. În prezent, lucrează ca profesor emerit la Institutul de Astronomie al Universităţii Cambridge. A descoperit, împreună cu Louise Webster, prima gaură neagră din galaxia noastră, Cygnus X-1, iar în 1988, a primit titlul de ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic pentru contribuţiile sale ştiinţifice şi pentru eforturile de popularizare a astronomieiUseful links
Carti TreiCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti GriCarti Gri TreiYou`ve viewed 48 of 78898 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)