12415 products
Volumul 28. Istoria lumii. Reforma protestanta

Volumul 28. Istoria lumii. Reforma protestanta

RRP: 29.9 lei

10.47 lei

Product Details

Bunicul lui Carmen și al lui Marco păstrează în pivnița casei sale un secret. În ziua când se hotărăște să-l împărtășească nepoților lui, aceștia descoperă acolo hărți, spade, lunete, busole... un adevărat muzeu de istorie! Molipsiți de entuziasmul bunicului lor, Carmen și Marco își propun să exploreze împreună cu el marile epoci din trecut și să descopere personajele, faptele și invențiile care au făcut istorie. Martin Luther a fost un călugăr și teolog german care s-a ridicat împotriva unor reguli ale Bisericii, cum ar fi oficierea slujbelor în limba latină, cu rezultatul că oamenii nu le înțelegeau, sau plata pentru iertarea păcatelor. Astfel, în 1517, a publicat Cele 95 de teze, lucrare în care le explica oamenilor cum se pot apropia de Dumnezeu. Cu ajutorul tiparului, ideile lui Luther s-au răspândit în toată Europa și au dus la apariția mișcării pentru Reforma protestantă. Creștinii catolici s-au împărțit în două: catolicii au rămas fideli papei de la Roma, în timp ce protestanții l-au sprijinit pe Luther. Dacă vrei să afli mai multe despre Reformă, însoțește-i pe Carmen și pe Marco în această aventură.
12415 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review