RRP: 49.9 lei
14.97 leiProduct Details
La doisprezece ani după ce Malorie şi-a găsit salvarea fugind pe râu, împreună cu cei doi copii ai săi, bentiţa pe care fiecare dintre ei o poartă la ochi rămâne singura barieră între raţiune şi nebunie. E de ajuns o simplă privire aruncată uneia dintre creaturile care bântuie lumea, pentru a împinge pe oricine la fapte de o violenţă extremă. Şi nu există încă nici o explicaţie. Nici o soluţie. Tot ce poate face Malorie e să supravieţuiască – şi să se asigure că şi copiii ei, ajunşi la vârsta adolescenţei, respectă întocmai regulile supravieţuirii. Nu vă leneviţi, le spune ea. Nu vă scoateţi bentiţa. ŞI NU PRIVIŢI. Dar apoi primesc o veste ce pare de necrezut. Şi, odată cu ea, pentru prima oară după multă vreme, Malorie îşi îngăduie o mică speranţă. Nişte persoane foarte dragi, despre care credea că au murit cu mult timp în urmă, ar putea fi încă în viaţă. Ca să-şi recapete existenţa, Malorie trebuie să se avânte din nou într-o lume plină de primejdii necunoscute – şi să rişte încă o dată vieţile copiilor ei. Căci Malorie nu se teme numai de creaturi, ci şi de oamenii care pretind că le-ar fi capturat, de invenţiile monstruoase şi de ideile noi şi periculoase, precum şi de zvonurile potrivit cărora creaturile ar fi devenit încă şi mai înfricoşătoare. „Malorie este continuarea îndelung aşteptată a bestsellerului Bird Box. Orbeşte şi e chiar mai bună decât prima carte. Un roman încântător de sumbru, tulburător şi fascinant deopotrivă, pe care l-am citit pe nerăsuflate. Una dintre cele mai bune poveşti horror publicate în ultimii ani.“ Daily Express „Un thriller intens, supranatural, care te ţine cu sufletul la gură... Josh Malerman evocă cu măiestrie orori apocaliptice prin intermediul eufemismului şi al sugestiei, în timp ce înlesneşte suspendarea neîncrederii prin caracterizările nuanţate şi construcţia minuţioasă a universului narativ. O continuare de excepţie a bestsellerului Bird Box. Orbeşte.“ Publishers Weekly „Naraţiunea lui Malerman se ridică la înălţimea suspansului şi a răsturnărilor de situaţie din Bird Box. Orbeşte, iar când vor lăsa din mână această carte, cititorii vor fi destul de tulburaţi. Popularitatea romanului anterior şi ubicuitatea ecranizării de la Netflix garantează că această nouă incursiune excepţională în lumea monştrilor şi a nebuniei va fi la mare căutare.“ Booklist „Ştiţi cum e atunci când începi să urmăreşti un nou serial pe Netflix şi îţi spui că «o să mă uit doar la un episod», dar zece ore mai târziu ai terminat deja de văzut un întreg sezon, pentru că povestea e atât de captivantă, de la început şi până la sfârşit? Iată şi echivalentul literar al experienţei respective. Nu doar că am citit această carte pe nerăsuflate, dar mă bântuie şi acum, îmi aprinde imaginaţia chiar în timp ce scriu aceste rânduri.“ Jamie Ford „Nu-mi amintesc când a trebuit ultima oară să las o carte din mână fiindcă era prea intensă. Şi asta doar la jumătatea cursei. Odată ce Malerman a apăsat pedala de acceleraţie, să te ţii bine, pentru că nu va mai încetini până la finiş. Malorie e un thriller fascinant, care se va juca cu nervii tăi şi îţi va face inima să tresară. Absolut genial.“ Philip Fracassi „Un roman strălucit, incredibil de captivant... Împinge tensiunea şi teroarea până la limita suportabilităţii şi dincolo de ea.“ Daily Mail „Această continuare este mai intensă şi mai tulburătoare decât romanul iniţial, cu o profunzime care creşte miza.“ Riley Sager „Malerman [...] ne ţine permanent în priză datorită modului superb şi neîndurător în care îşi aşterne povestea, pe care o impregnează cu un lirism aparte.“ Kirkus Reviews JOSH MALERMAN este un romancier american şi unul dintre cei doi solişti/compozitori ai trupei rock The High Strung. A devenit cunoscut odată cu apariţia romanului Bird Box. Orbeşte (Bird Box, 2014), carte ecranizată într-un film Netflix. Malorie (2020) continuă periplul eroinei principale şi al copiilor ei prin lumea cea nouă, dominată de creaturi înfricoşătoare. Celelalte romane ale lui Josh Malerman sunt Black Mad Wheel (2017), Goblin (2017), Unbury Carol (2018), On This, The Day of the Pig (2018), Inspecţie (Inspection, 2019) şi Carpenter’s Farm (2020).Useful links
Carti thriller LiteraCarti thriller fabricate de LiteraCarti thriller Reduceri de la 50%Carti thriller GriCarti thriller Gri LiteraYou`ve viewed 48 of 514 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)