M-au atras dintotdeauna poeții pentru care poezia trebuie să conțină deopotrivă toate afirmațiile – și toate negațiile lor riguroase. Dintr-o astfel de familie de poeți îmi pare a face parte Ovidiu Komlod. Cu poeme cartografiind ruralul și umanul elementar, dar deopotrivă îndrăgostit de urbanul extrem și de postumanul tehnicizat.Depresiv și retractil ca Acosmei, dar în același timp cu o plăcere a limbajului extensivă, imperialistă, atotcotropitoare. Lehămesit de real, dar cu o poftă nebună de a-l lua, măcar verbal, în stăpânire. Astfel de poeți a meritat dintotdeauna poezia adevărată. Și astfel de poeți au meritat-o.Radu Vanc
Pentru a oferi o experiență de navigare mai bună, site-ul web utilizează cookie-uri tehnice, analitice, de profilare și de la terțe părți. Continuând să navigați pe site-ul web, acceptați utilizarea cookie-urilor. Dacă doriți să aflați mai multe informații sau să renunțați la toate sau la unele dintre cookie-uri.